Ce probleme ar putea ascunde faptul că îți este mereu sete

Faptul că nu te hidratezi suficient ar putea ascunde unele probleme de sănătate destul de serioase și pe care nu ar trebui să le ignori.

Ni se spune în mod constant faptul că trebuie să ne hidratăm și să bem cel puțin 2 litri de apă pe zi. 


Însă, atunci când nu bem suficientă apă, în organismul nostru pot apărea diferite probleme de sănătate. Hidratarea are o mulțime de beneficii, de la faptul că nu te mai dor articulațiile, până la faptul că vei avea o piele mult mai sănătoasă și strălucitoare.

Iată ce se întâmplă în organismul tău atunci când îți este în mod frecvent sete:

Diabet

Nevoia de a bea apă destul de des poate fi un simptom al diabetului, pe care nu ar trebui să îl ignori, spune Erica Hall, medic specializat în diabet la Johns Hopkins University School of Medicine. Atunci când nivelul insulinei este scăzut, insulină care ajută ca glucoza să intre în sânge, aceasta determină glucoza să nu mai poată fi metabolizată și se acumulează în fluxul sanguin. Printre simptomele cele mai cunoscute ale diabetului se numără urinarea frecventă, setea excesivă, o vizibilă pierdere în greutate, oboseala, dar și pielea uscată. 


Deshidratare

Deshidratarea se poate manifesta prin uscăciunea gurii, migrene, oboseală, lipsă de energie, stări de iritabilitate, amețeli și palpitații. The National Academies of Sciences, Engineering and Medicine a stabilit faptul că oamenii au nevoie între 11,5-15,5 căni de lichide pe zi și de un consum crescut de alimente cu un conținut ridicat de apă pentru a rămâne hidratați, iar aici ar fi vorba despre pepene, castraveți, țelină, ridichi, spanac, mure și grapefruit.

Gură uscată

Uscăciunea gurii ar putea fi o altă problemă a faptului că îți este mereu sete. Faptul că ai gura uscată poate fi și un semn al diabetului sau al consumului anumitor medicamente, precum antihistaminicele sau analgezicele. Iar dacă alegi băuturile acidulate și dulci în locul apei, atunci problema se poate agrava. Însă, specialiștii ne recomandă să ne hidratăm corespunzător în timpul zilei și să diminuăm consumul de cafea și dulciuri.

Anemie

Setea excesivă ar putea fi un simptom al anemiei. Această afecțiune apare în urma lipsei globulelor roșii din organism, fiind un rezultat al deficienței de fier sau de vitamina B12.  Anemia poate fi corelată și cu oboseala cronică, deshidratarea, dureri de cap, bătăi puternice ale inimii sau insomnii.


Citește și:
10 cele mai eficiente remedii naturale, potrivite pentru diferite afecțiuni

Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din health & diet