Ce dietă urmează și ce antrenamente face Kendall Jenner

Kendall Jenner este adepta unui stil de viață echilibrat. Se antrenează intens și mănâncă sănătos în cea mai mare parte a timpului, însă nu renunță niciodată la alimentele ei preferate: pizza, pui prăjit sau ciocolată.

Ce dietă urmează și ce antrenamente face Kendall Jenner

Kendall Jenner a fost desemnată în 2018 cel mai bine plătit model din lume. Acest titlu se bazează nu numai pe o moștenire genetică de invidiat, dar și pe multe eforturi, pe care tânăra le face pentru a se menține în formă. Deși nu este atât de strictă precum sora sa, Kourtney Kardashian, în ceea ce privește alimentația, Kendall este adepta unui stil de viață echilibrat. Asta înseamnă că, după câteva ore intense de exerciții fizice, e posibil să o vezi devorând un burger sau o felie de pizza. Probabil că te-ai fi așteptat ca genul acesta de alimente să fie complet exclus din alimentația unui model, însă Kendall crede că e important ca, din când în când, să îți satisfaci micile pofte culinare.

În ceea ce privește sportul, tânăra preferă să alterneze exercițiile, combinând antrenamente cardio cu unele cu greutăți. Iată cum arată dieta, dar și exercițiile fizice cu care Kendall Jenner se menține în formă:

Antrenamente

Kendall se antrenează cu renumitul antrenor de la Hollywood, Gunnar Peterson. Pe lista acestuia se află și alte vedete, printre care Sylvester Stallone, Jennifer Lopez sau Sofia Vergara. Acesta mărturisește că, în ceea ce privește antrenamentele modelului, preferă să combine exerciții de forță cu unele cardio, concentrâdu-se asupra exercițiilor pentru abdomen.

„Prefer să mă antrenez dimineața. Pentru a rămâne tonifiată, fac multe exerciții pentru abdomen cu antrenorul meu, Gunnar Peterson, și ocazional particip la clase de kickboxing”, a declarat Kendall într-un interviu pentru Harper’s BAZAAR US.

Antrenorul a mărturisit că tânăra face exerciții precum cele de tragere a saniei cu greutăți, mișcări laterale cu benzile elastice, dar și antrenamente HIIT. Și chiar dacă nu ajunge la sala de fitness, Jenner se antrenează acasă, aproape în fiecare zi. Însă, modelul a declarat că nu e o fană a exercițiilor de tip cardio. „Urăsc să fac cardio. Prefer să ridic greutăți decât să alerg. Dar o fac până la urmă!”.

Dietă

În ceea ce privește alimentația, aceasta se bazează în principal pe proteine și pe o porție consistentă de legume și fructe. Iată cum arată meniul lui Jenner:

Mic dejun: Avocado cu ouă și un bol de fulgi de ovăz.

Prânz: Pui cu orez brun.

Gustare: Legume proaspete cu humus.

Cină: Sushi, spaghete Bolognese vegane sau o pizza Margherita.

Chiar dacă urmează o dietă echilibrată, Kendall recunoaște că, din când în când, își dă voie să consume și alimente mai puțin sănătoase. Modelul a declarat că pe lista sa de alimente preferate se află batoanele Twix, untul de arahide, chipsuri & guacamole, humus și morcovi. De asemenea este o fană înfocată a iaurturilor înghețate.Le-aș putea mânca în fiecare zi, dar îmi dau voie doar de două ori pe săptămâna să mă răsfăț”. În plus, mărturisește și că iubește orice este nesănătos: „pizza, pui prăjit, orice”. Însă, cu toate acestea, are grijă să nu exagereze niciodată cu alimentele „nepermise”.

Citește și:
Victoria Beckham dezvăluie cum se menține în formă și îi poți urma și tu exemplul

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din health & diet