Tulburările de alimentație pot afecta pe oricine, indiferent de gen, vârstă, sex sau statut social, iar de cele mai multe ori, acestea duc și către diverse afecțiuni fizice și mintale.
Cu siguranță atunci când ai văzut titlul acestui articol, te-ai gândit la anorexie, una dintre cele mai cunoscute tulburări de alimentație. Însă, pe lângă ea, mai sunt și altele, precum bulimia și hiperfagia.
Întâi de toate, ar trebui să știi că tulburările de alimentație sunt boli care pot apărea în orice momentul al vieții, ele fiind puternic determinate de stilul nostru de viață și de atenția pe care o acordăm alimentației. Aceste tulburări pot apărea încă din adolescență, iar dacă nu sunt tratate la timp, pot duce la afecțiuni mult mai grave. În același timp, nu ar trebui să confuzi tulburările de alimentație cu fluctuațiile de greutate, care pot fi normale și nu reprezintă semne de îngrijorare.
Chiar dacă aceste tulburări vizează în prim-plan mâncarea, e important de reținut că un rol important îl are și mediul în care trăiești, deoarece se pot declanșa și în momentul în care ești foarte stresată sau anxioasă. Ele mai pot fi influențate și de percepția unei persoane despre cum ar trebui să arate corpul ei, aceasta fiind asociată cu imaginile de pe platformele de socializare.
Astfel, află în continuare tot ceea ce ar trebui să știi despre tulburările de alimentație:
Fie că vorbim de bărbați sau femei, adolescenți sau chiar adulți, tulburările de alimentație pot apărea în orice moment al vieții. Cu toate că femeile sunt mult mai predispuse, acest lucru nu înseamnă că bărbații nu s-ar putea confrunta cu ele. E esențial de știut faptul că pe lângă o tulburare de alimentație, cum ar fi anorexia sau bulimia, se mai pot declanșa alte tulburări, cum ar fi anxietatea sau depresia.
Există o percepție conform căreia persoanele care au tulburări de alimentație ar trebui să arate într-un anumit fel, fie foarte slabi, fie supraponderali. Însă, adevărul este că ele pot părea sănătoase și este important ca medicii să identifice la timp aceste tulburări pentru a putea găsi și un tratament. În plus, o persoană care are o tulburare de alimentație nu poate recunoaște inițial că se confruntă cu ea, încercând să mascheze față de cei din jur obiceiurile alimentare pe care le are.
Pentru o persoană care are o tulburare de alimentație, este important să aibă alături sprijinul familiei. Cu toate că membrii unei familii se pot simți destul de copleșiți și chiar să nu știe maniera în care să gestioneze această situație, cu ajutorul medicilor pot ajuta persoana respectivă să treacă mult mai ușor peste această problemă.
Dacă spuneam că familia are un rol important în sprijinirea cuiva care are tulburări de alimentație, ei bine, află că și rețelele sociale ar trebui luate în calcul. Zilnic suntem expuși unei așa-zise imagini perfecte promovate pe social media, însă, în timp, nu ne dăm seama că acea imagine nu există și că nu ar trebui să ne propunem să atingem un lucru care ne poate dezamăgi în cele din urmă.
O persoană care a încercat până acum să își schimbe obiceiurile alimentare știe că nu este ușor și că e un proces care necesită timp, răbdare și informare. Într-adevăr, poate fi o adevărată provocare, însă nu este imposibil. Tulburările de alimentație ar trebui tratate ca oricare altă problemă de sănătate, fără să existe sentimente de judecată sau vinovăție către o persoană care are astfel de tulburări.
Foto: Arhiva ELLE