Uite ce să mănânci (și ce să eviți) înainte de a merge la culcare pentru un somn cât mai plăcut și odihnitor.
Indiferent că suntem persoane matinale sau că ne ia somnul numai după miezul nopții, cu toții putem fi de acord că, atunci când punem capul pe pernă, ne dorim să adormim imediat. Nimic nu este mai enervant decât insomnia, iar ideea că somnul este esențial pentru o stare bună de sănătate este unanim acceptată.
Deși este dificil să faci o listă completă de alimente care sunt benefice sau nocive pentru somn, unele dovezi indică spre câteva alimente pe care ar trebui să le consumăm înainte de culcare pentru un somn perfect, iar altele pe care, dimpotrivă, ar trebui să le evităm cu orice preț.
Iată o listă cu câțiva prieteni și dușmani ai somnului:
Cireșele sunt printre puținele alimente care conțin melatonină, hormon ce este implicat în reglarea somnului. Conform unui studiu, consumul de suc de cireșe îmbunătățește calitatea și durata somnului la adulții care suferă de insomnie.
Poate vă amintiți când, în copilărie, bunica vă obliga să beți un pahar cu lapte înainte de culcare. Se pare că acesta nu este doar un leac băbesc. Laptele conține triptofan care, prin transformarea sa biochimică în serotonină, induce somnul și previne trezirea precoce.
Migdalele sunt bogate în magneziu, o vitamină care este necesară pentru un somn de calitate. Studiile au arătat că atunci când nivelul de magneziu din organism este scăzut, somnul devine agitat și ne putem trezi foarte obosiți.
Peștele precum tonul și somonul produce vitamina B6, vitamină de care corpul nostru are nevoie pentru a produce melatonină și serotonină. Alte alimente bogate în vitamina B6 sunt usturoiul proaspăt și fisticul.
Grăsimea care se găsește în mâncărurile de tip fast food este cunoscută ca fiind cel mai mare dușman al somnului. Grăsimea stimulează producția de acid în stomac, care poate afecta esofagul, provocând arsuri puternice. De asemenea, mâncărurile bogate în grăsimi pot crea o stare generală de disconfort, care poate duce la insomnie.
Alcoolul de orice fel este groaznic pentru somn. Acesta ne poate face să ne trezim de nenumărate ori în timpul nopții, afectând ciclurile târzii de somn, care sunt cele mai odihnitoare. Totodată, alcoolul face sforăitul să fie mai puternic, deci nu numai că somnul tău va fi neplăcut, dar îl vei enerva și pe posibilul partener de somn.
Cafeaua conține cofeină, care este unul dintre principalele stimulente ale sistemului nervos. În traducere liberă, consumul de cafea înainte de culcare o să te facă să stai treaz toată noaptea. Desigur, sensibilitatea la cofeină diferă de la persoană la persoană în funcție de cât de obișnuiți suntem cu consumul de cafea. Dacă nu îți cunoști nivelul de toleranță, ar fi mai bine să renunți la ceștile de cafea consumate mai ales în a doua parte a zilei.
Nu numai că ciocolata conține calorii, dar aceasta este și bogată în cofeină. O tabletă de ciocolată neagră conține 12 miligrame de cofeină, echivalentul a trei căni de cafea decofeinizată. Ciocolată conține și teobromină, alt stimulant care accentuează bătăile inimii și produce insomnii.
Foto: Arhiva ELLE