Institutul Național de Sănătate Publică a actualizat lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat, iar modificările vor intra în vigoare începând de azi. Asta înseamnă că România ar putea relua zborurile spre alte destinații externe. Țările care nu se mai regăsesc acum pe lista galbenă sunt Portugalia, Turcia și Suedia.
44 de state rămân pe lista galbenă a autorităților. La întoarcerea din aceste țări, călătorii vor fi plasați automat în carantină timp de 14 zile. Referitor la asta, Institutul Național de Sănătate Publică menționează că „măsura de carantină se aplică pentru toate persoanele care sosesc dintr-o călătorie internațională din țările/zonele cu risc epidemiologic ridicat și au drept de intrare pe teritoriul național, respectiv: cetățeni romani, cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European ori ai Confederației Elvețiene, ori persoanelor care se încadrează la una dintre excepțiile prevăzute prin HG nr 553/15.07.2020, Anexa 3, art 2, alin 2, lit a) – l). Carantina persoanelor se instituie la domiciliul persoanei, la o locație declarată de aceasta sau, după caz, într-un spațiu special desemnat de autorități.'
Printre statele aflate pe lista galbenă se află țări din apropierea României sau din restul Europei, precum Moldova, Serbia, Muntenegru, Rusia sau Luxemburg, dar și destinații precum Brazilia, Statele Unite ale Americii, Israel sau Qatar.
Conform Grupului de Comunicare Strategică, până ieri au fost confirmate pe teritoriul României 44.798 de cazuri de persoane infectate cu Covid-19. 1.120 de cazuri au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, din 15.000 de teste. Duminică a fost înregistrat cel mai mare număr de cazuri noi dintr-un weekend de până acum: 1.284. Dintre persoanele diagnosticate până acum cu Covid-19, 2.187 au decedat.
Bucureștiul a urcat pe primul loc în țară la numărul de îmbolnăviri, cu peste 5.100 de cazuri, iar vineri spitalele au ajuns la capacitatea maximă, atât în ceea ce privește numărul de paturi pentru cazurile ușoare și medii, cât și cele de la ATI.
Citește și:
Ce spune Raed Arafat despre reintroducerea stării de urgență în România
Foto: Arhiva Revistei ELLE