Giganții tehnologici din întreaga lume lucrează la aplicații care să ne ajute să ne protejăm de coronavirus, iar guvernele lumii încep să le folosească.
Încă de la începutul pandemiei de coronavirus, aplicațiile au jucat un rol important în a-i ajuta pe cercetători să afle mai multe despre noul virus, dar și pe oamenii obișnuiți pentru a se proteja de cei infectați. De exemplu, cercetătorii de la King’s College din Londra au monitorizat simptomele cu o aplicație specială pe care s-au înregistrat peste 2 milioane de persoane. Aceștia au introdus zilnic în Covid Symptom Tracker App care sunt simptomele pe care le prezintă (sau dacă nu au simptome) și astfel, au ajutat specialiștii pentru a determina care sunt specificitățile acestui coronavirus.
Guvernul japonez plănuiește să lanseze la începutul lui mai o aplicație specială care îi va atenționa pe utilizatori dacă s-au aflat în contact cu cineva diagnosticat cu coronavirus. Sistemul va detecta și înregistra telefoanele din apropiere care au instalată aplicația, iar când o persoană este confirmată pozitiv, un mesaj de alertă va fi trimis celor care s-au aflat în proximitatea ei.
„Este o modalitate extrem de eficientă pentru a preveni răspândirea virusului. Va fi eficientă doar dacă toată lumea va folosi această aplicație, așa că vom face eforturi pentru a o promova”, a spus ministrul tehnologiei informației din Japonia Naokazu Takemoto. App-ul va stoca rapoartele criptate ale datei, orei, distanței și duratei oricărei interacțiuni cu un alt utilizator, dar nu va reține și informații care ține de geolocație, din motive de securitate. Doar autorităților li se va permite să informeze dacă o persoană este pozitivă sau nu de coronavirus.
CONȚINUT VIDEO ELLEÎn Singapore s-a lansat deja o aplicație similară, urmând ca Marea Britanie și Germania să le urmeze exemplul. Giganții rivali Apple și Google și-au unit forțele pentru a dezvolta o tehnologie de depistare prin Bluetooth necesară unor astfel de aplicații. Aparent, numărul de utilizatori ai sistemului de operare de pe iPhone împreună cu cel al utilizatorilor de Android însumează 3 miliarde de oameni, mai mult de o treime din populația planetei.
Foto: Arhiva Revistei ELLE