Frica? Da, recunosc, mi-a fost frica. Dar nu de loviturile de ciocan care urmau sa imi brazdeze laturile nasului. Nici de dalta sau de pila ce urmau sa imi sculpteze piramida nazala, dupa descrierile generoase ale chirurgului plastician Nae Sorin. (Apropo, daca esti mai slaba de inger e bine sa nu cunosti aceste detalii. Fa-ti o favoare si nu intreba doctorul despre partea tehnica a operatiei… adica nu-ti baga nasul unde nu-ti fierbe oala). Am convingerea ca organismul nostru are o putere de regenerare extraordinara – doar oamenii se recupereaza dupa accidente grave, fara pregatiri pre-operatorii. Deci nu credeam ca as avea vreun motiv sa ma tem cand operatia e realizata in conditii bune, de un medic iscusit.
Sincer, n-am strambat din nas nici cand am fost avertizata despre acea posibilitate de unu la un milion de a nu ma mai trezi din anestezie. Serios acum, care erau sansele sa scap de toate prin somn, fara sa prind de veste? Nu m-au intimidat nici macar marturiile pe care le-am citit pe Internet despre persoane care se plangeau ca, in urma acestei operatii (septoplastie si rinoplastie, doi in unu), s-au ales cu dureri grave de cap. Cred ca durerea trece, e o stare pasagera, pe cand rezultatele raman. Si ma consoleaza ideea ca noi, femeile, suntem capabile sa rezistam eroic in fata acestei provocari atata timp cat suntem programate genetic sa trecem prin durerile nasterii.
Insa ce m-a ingrozit cu adevarat si m-a facut sa aman procedura timp de zece ani a fost schimbarea de profil. Si nu, nu ma refer la cel de Facebook. Ci… daca nu o sa-mi mai recunosc reflexia din oglinda? Daca o sa arat ca un buldog? Daca n-o sa-mi mai vad lungul nasului? „Principiul de baza al rinoplastiei consta in modificarea formei cartilajelor si oaselor nazale, cu ajutorul unor incizii disimulate in cea mai mare parte in interiorul narinelor. Tegumentul local se va mula apoi pe noua arhitectura, spune dr. Sorin Nae.
Deci rinoplastia e o intervenție chirurgicala menita sa modeleze forma nasului, in timp ce septoplastia e o operație in care se modifica exclusiv septul, adica peretele interior ce separa cele doua nari. Iar atunci cand septoplastia se face fara rinoplastie, de multe ori se lucreaza doar pe interior, iar aspectul exterior al nasului nu sufera modificari pentru ca interventia are scop strict functional. Ei bine, eu le-am facut pe amandoua, drept urmare in timpul operatiei s-au rezolvat atat problemele estetice, cat si cele functionale.
Cam astea erau gandurile care ma bantuiau in dimineata in care urma sa fiu operata de deviatie de sept, in timp ce imi faceam selfie-uri cu nasul pe care il port de… aproape toata viata. Pentru ca atunci cand am cazut direct pe el, de mi-am facut cartilajul acordeon, n-aveam mai mult de cinci ani. Iar de la varsta majoratului, cand oasele ajung la maturitate (si am primit permisiune de la medici sa-mi fac operatia daca vreau) si pana acum, am tot amanat momentul. La urma urmei, multe persoane din jurul meu mi-au spus ca au deviatie de sept si traiesc cu ea foarte confortabil. Cam asta era si atitudinea mea.
Insa, odata cu trecerea anilor, am inceput sa respir din ce in ce mai greu. Si, odata cu pierderea grasimii faciale, nasul meu stramb, ce odata fusese ascuns de baby fat, a inceput sa-si faca aparitia din ce in ce mai proeminent. Totusi, cred ca am decis ca operatia nu mai suporta amanare in momentul in care mi-am vazut profilul (de vrajitoare) din intamplare, cu ajutorul a doua oglinzi. Si mai cred ca la urgentarea deciziei a contribuit si faptul ca ma saturasem sa-mi editez in Photoshop pozele in care lumina nu era prielnica. Pana la urma, am conchis ca, indiferent cum ar iesi operatia, noul meu nas n-avea cum sa fie mai rau decat cel vechi.
Apoi a venit momentul sa-mi infrunt una dintre cele mai intunecate frici: frica de a nu mai arata ca mine. Pentru ca deviatia mea de sept, asa grava cum era, nu a determinat pe nimeni vreodata sa-mi tranteasca usa in nas in viata profesionala, in amor, in relatiile de prietenie sau… Sau poate n-am aflat niciodata. Oare riscul pe care mi-l asumam era cu adevarat fondat?
Negocierile cu mine insami s-au incheiat odata cu anuntul asistentei medicale de-a o urma in sala de operatii. Iar cand m-am intins pe masa si am fost cuplata la acea tehnologie ce monitorizeaza bataile inimii, am avut confirmarea ca nu-mi era asa de frica. Doar urma un moment pentru care ma pregatisem psihologic de mai bine de un deceniu, plus cateva luni pre-operatorii in care am renuntat la pastile anticonceptionale si alti factori ce mi-ar fi putut influenta coagularea sangelui.
Dupa costumarea specifica, mi-a fost administrat intravenos un cocktail cu efect de adormire si am apucat sa aud doar cuvintele medicului anestezist: „Lavinia, vei adormi, iar cand te strig sa te trezesti. Probabil propozitia a fost mai complexa, dar numai asta am reusit sa disting inainte de a aluneca intr-un somn surd. Si a avut perfecta dreptate, pentru ca tot vocea lui m-a trezit. Imi amintesc crampeie de realitate in care intrebam daca am sangerat mult sau daca au fost probleme, cu toate ca n-am retinut raspunsurile. Iar dupa ce am fost instalata in pat, dr. Nae Sorin mi-a povestit cate ceva despre operatie, insa eram suficient de ametita cat sa nu disting decat faptul ca aveam cartilajul foarte afectat, dar n-a fost nevoie sa opereze la coasta. Pentru ca, inaintea interventiei chirurgicale, mi-am oferit acordul de a se extrage cartilaj de la coasta in cazul in care cel nazal nu putea fi reconstituit. La aflarea vestii bune despre integritatea mea corporala, am adormit la loc.
Page: 1 2