Din 15 mai a intrat în vigoare starea de alertă. Aceasta impune o serie de reguli noi, iar una dintre ele este purtarea măștii în spațiile publice închise.
Începând din 15 mai, România a intrat în stare de alertă pentru următoarele 30 de zile. Ministrul de Interne, Marcel Vela, șeful DSU, Raed Arafat, și ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, au prezentat textul hotărârii și a anexei care reglementează măsurile impuse pe durata stării de alertă.
Astfel că, noi reguli au fost adoptate. Una dintre ele este obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice închise. Românii vor trebui să poarte masca în magazine, în mijloacele de transport în comun precum metrou sau autobuz. De asemenea, aceasta devine indispensabilă și în gări, aeroporturi sau autogări. Și cei care lucrează în frizerii, terase sau magazine vor trebui să poarte mască.
Există însă și excepții. În cazul în care suferi de o afecțiune medicală care nu îți permite purtarea măștii, poți fi scutit. Însă, trebuie să dovedești acest lucru, având nevoie de un aviz medical care care să explice starea ta de sănătate. De asemenea, trebuie să ai cu tine această dovadă medicală ori de câte ori părăsești locuința.
Autoritățile atrag atenția din nou asupra modului corect de a purta masca. Aceasta trebuie să acopere nasul și gura.
„Începând cu 15 mai, în spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă şi în alte spaţii închise se instituie obligativitatea purtării măştii, astfel încât nasul şi gura să fie acoperite”, a declarat Raed Arafat.
Începând din 15 mai, românii se pot deplasa în interiorul localității fără a mai avea nevoie de declarația pe proprie răspundere. Însă, nu se va putea circula în grupuri mai mari de trei persoane, dacă acestea nu sunt membri ai aceleiași familii.
„În afara localităţilor, va fi permisă deplasarea pentru o serie importantă de motive. De asemenea, vor fi deschise spaţiile comerciale care au ieşire din afară şi cele cu o suprafaţă mai mică de 15.000 mp. Se va relua activitatea în frizerii, coaforuri, cabinete stomatologice, se va relua activitatea în spitale, se va elimina orice restricţie legată de internări, orice persoană va beneficia de servicii medicale. Se vor relua activităţi sportive, în cantonamente pentru echipele naţionale”, a declarat Ludovic Orban.
Citește și:
Ce AVEM VOIE să facem în stare de alertă? Documente oficiale
Foto: Shutterstock