Te invitam la o discutie deschisa despre cancerul la san.
Fie ca au depistat cancerul de san in timp ce se palpau singure sau in cadrul unui control de rutina, femeile ale caror crampeie de viata le vei descoperi aici fac parte dintre cele care au supravietuit acestei incercari. Si povestesc despre toata experienta cu optimism, spirit de amazoana si chiar umor negru, pe alocuri. Marturisesc ca, vorbind cu ele, nu-mi mai pare negrul atat de intunecat. Ele sunt cele care sfideaza statistica conform careia tara noastra inregistreaza un procent al mortalitatii cauzat de cancerul mamar mai mare decat media europeana si chiar decat cea mondiala. Si, chiar daca se exprima in nuante diferite, ele au marturisit ca singurul motiv pentru care au acceptat sa impartaseasca public niste trairi atat de intime e unul singur: sa te convinga pe tine, cea care citesti aceste testimoniale, sa mergi la control!
Nu uita:
✓ Opreste-te din ceea ce faci (oricat ar parea de important, nu este mai important decat tine) si du-te regulat la control. Mai bine sa pari ipohondra decat sa ajungi prea tarziu.
✓ Ai toate sansele sa fii bine! Dar daca diagnosticul pare unul ingrozitor, trebuie sa stii ca viata nu se termina odata cu el. As zice, dimpotriva! Daca e cazul, trebuie sa iti aduni toate puterile si sa incepi lupta.
✓ Inconjoara-te de oameni – pentru ca vei avea nevoie de ei sa te scoata din gaura aia neagra care se va forma din cand in cand in mintea ta.
✓ Dupa ce vei trece peste perioada cea grea, dupa ce infrunti furtuna, nu uita de ea, chiar daca viata te va lua iar pe sus.
Theo Pislaru, 41 de ani
Citeste si:
Ce poti face pentru a preveni cancerul ovarian
La inceput simteam ca sunt pe alta lume, refuzam sa realizez ce s-a intamplat, nu ma mai puteam concentra. Discutam ceva, dar nu mai stiam de unde a pornit discutia, pentru ca gandurile mele erau mereu la diagnosticul pe care inca nu puteam sa-l cred. Cand am aflat ca am cancer la san, mai intai m-am gandit ca e o dereglare hormonala sau… altceva. E nevoie de un timp pentru a accepta situatia, dar operatia era iminenta. La vremea aceea, aveam varsta de 50 ani. Aveam sentimentul ca nu pot sa ii fac asta fiicei mele mici, tocmai in acea perioada a vietii. Tumoarea era destul de mare, avea doi centimetri, iar operatia la san a fost partiala. Dar, pentru a ma recupera, am preferat sa ma mut singura, departe de sot si de cele doua fete. Am purtat o peruca cu suvite deosebite, iar asta mi-a ridicat moralul. Aveam nevoie de timp pentru mine. Si pentru prima oara in viata, chiar mi l-am oferit. Experienta m-a invatat sa apreciez clipa si sa ma bucur de ea, pentru ca nu stii niciodata ce se poate intampla. Si sa fiu (mai) buna cu cei din jur. La spital, toti bolnavii erau amabili unii cu altii.
Liliana Grigorescu, 63 de ani, inginer
Cand i-am explicat fiului meu ce sunt celulele canceroase si cum ele isi distrug gazda chiar cu riscul de a muri odata cu ea, el mi-a spus: „Mami, pai e cam ce facem noi cu planeta Pamant, nu?. Mi-a dat de gandit. Dar singura sansa in lupta cu cancerul e sa il depistezi repede, de aceea controalele sunt vitale. Nimeni nu e protejat in mod garantat de aceasta afectiune, poate atinge pe oricine. Personal, nu am avut nici un simptom, nici o umflatura, nici o durere… nimic! Cand am aflat diagnosticul dupa un control de rutina si medicul mi-a spus ca trebuie sa renunt la un san, i-am multumit lui Dumnezeu ca e o parte din mine de care ma pot lipsi. Important e sa-ti regasesti resursele de a te ridica, noi decidem daca suntem invinsi sau invingatori. De fapt, lectia pe care am avut-o de invatat din aceasta experienta, pe care acum o numesc „ca-in-cer, a fost ca trebuie sa ne punem pe primul plan. Cand m-am trezit singura si dezbracata la reanimare, conectata la o suta de aparate, am avut aceasta revelatie. Toti cei dragi fusesera trimisi acasa de doctor, deoarece se considera ca ma voi trezi mult mai tarziu. Pentru oricare dintre ei, eu nu as fi plecat de la usa.
In timpul recuperarii, am stat acasa un an si jumatate. A fost cel mai mult timp pe care mi l-am oferit pentru refacere. Mergeam la un grup de suport unde insiram margele pe ata si schimbam idei cu femei in aceeasi situatie ca mine. De atunci m-am indragostit de realizarea bijuteriilor si a zorzoanelor, a devenit refugiul meu, si simt ca m-am apropiat de divinitate, pentru ca fac ceva creativ, ce face placere sufletului meu. Inainte nu traiam, eram ca un robotel si nici macar nu-mi dadeam seama. De aceea spun ca trebuie sa ne iubim. Si trebuie sa mergi la control. Sa stii ca acesta nu este cel mai rau lucru care ti se poate intampla.
Anca Costache, 48 de ani, economist
In viata, toti suntem incercati, intr-un fel sau altul. Si exista un echilibru in Univers. Iar daca am o viata de familie fericita, m-am gandit ca, neavand cum sa fie totul perfect, acest echilibru s-a manifestat prin boala mea. Nu am ce sa imi reprosez legat de stilul de viata, dar ma felicit ca m-am controlat la timp. Daca nu as fi aflat la acel moment, povestea mea ar fi putut decurge alfel. Da, m-am simtit afectata de lipsa sanului dupa operatie, pentru ca trebuie purtata mereu acea proteza. Fara ea, nu poti merge nicaieri, deoarece, dincolo de scopul estetic, ajuta si la echilibrarea coloanei. Daca nu o porti, ai tendinta de a merge putin cocosata intr-o parte. Dupa mastectomie, mi-am restrictionat multe tinute, precum cele decoltate. In plus, inainte nu purtam sutien pentru ca aveam sanii mici. Dar acum, sanul ramas a crescut foarte mult. Am inteles ca preia si functiile celuilalt san. Asa mi s-a spus. Totusi, aceasta lipsa nu ma afecteaza in intimitate. Pe sotul meu nu il deranjeaza, implinim 29 de ani de casnicie. Am auzit multe povesti, au fost cupluri care au divortat in situatii similare. Nu toti barbatii inteleg lucrurile noastre. Am cunoscut o doamna care s-a operat de cancer de col uterin fara stirea sotului, i-a spus ca va fi plecata intr-o delegatie in strainatate.
Cristina Tudose, 53 de ani, contabil
Pare atat de banal ceea ce spun, dar in momentul in care ti se intampla tie, ai impresia ca vezi totul de undeva de sus, sau ca ai devenit naratorul detasat al propriei tale vieti. Proaspat intoarsa din concediu, am observat pe sanul stang o mica umflatura, ce parea mai degraba o intepatura de albina. Nu era rosie, nu ma manca, doar ca nu era acolo inainte. Iar ecografia e cea care a confimat prezenta cancerului de san. Nu am avut puterea sa ma deschid nici fata de mama, i-am spus numai sotului. Dar in momentul acela, eu am hotarat sa lupt. Si acesta este sfatul pe care vreau sa il pot da altor femei. Am decis sa fac operatia imediat, in opt zile mi-am facut mastectomie totala la sanul stang. Dupa interventie, am stat internata trei saptamani si nu aveam curaj sa parasesc spitalul. Iti pui fel de fel de intrebari. Si nu ma intrebam de ce eu, ci de ce acum. Si, in final, am inteles ca s-a intamplat la aceasta varsta pentru ca sa pot lupta cu aceasta provocare. Nu ma simt altfel, deoarece pentru mine feminitatea nu inseamna numai frumusetea exterioara, ci starea aceea pe care i-o creezi omului cand e langa tine. Am avut norocul sa-mi gasesc jumatatea. De 21 de ani sunt alaturi de omul care ma iubeste asa cum sunt, si abia acum imi dau seama cat de profunda e aceasta iubire. Protezele din ziua de azi sunt foarte OK, am intrat cu ele si in mare, m-am balacit. In rest, cine stie ce am eu in sutien? Si cui sa-i pese?
Despina Marinescu, 47 de ani, economist
Citeste si:
Simptome ale cancerului pe care femeile le ignora
Intr-o dimineata, la dus, in timp ce ma palpam, am simtit la atingere ceva ce ar fi semanat cu un bob de mazare, daca n-ar fi fost sub piele. Iar la cateva luni, cand am primit rezultatul biopsiei, m-am asezat pe o banca si am bocit. Mult. Nici nu stiu cum am ajuns acasa, poate pe jos?! Mi-am oferit o zi intreaga sa-mi plang soarta. Dar dupa aceea, m-am gandit ca daca va fi sa mor, asa sa fie, iar daca nu, nu. Am imbratisat ideea diagnosticului de cancer la san ca pe a doua sansa, si am hotarat sa lupt. Retrospectiv, mi-am dat seama ca inainte de operatie ma consumam din orice, puneam totul la suflet… Dupa cum se zice in popor, tineam frica in san. Probabil a fost vorba despre un dezechilibru emotional care m-a facut sa somatizez in acest fel. Cert e ca m-am mobilizat, mi-am schimbat alimentatia, silul de viata, m-am lasat de fumat, am inceput sa practic meditatia. Am sanul sectionat partial. Dar, cu toate astea, simt ca am avut mult mai multe de castigat decat de pierdut in urma acestei experiente. Dincolo de faptul ca sunt mai supla, mai plina de vitalitate si ca am ajuns sa pretuiesc fiecare clipa, s-a schimbat total modul in care ma raportez la lume. Atunci am invatat sa o accept si sa o iubesc asa cum e. Atunci am inceput sa ma accept si pe mine.
Anamaria Bordea, 37 de ani, sociolog
Suntem cu totii intr-o vrie totala. Viata asta ne ocupa tot timpul, nici nu mai apucam sa respiram cum trebuie, nu mai apucam sa ne gandim la noi, la corpul nostru, la sufletul nostru. Si cand suntem loviti deodata de un diagnostic care incepe cu C, ne inspaimantam, ii inspaimantam pe toti cei din jurul nostru care ne iubesc, cand de fapt ar fi trebuit doar sa nu uitam ca viata trebuie traita frumos si luminos, atata cata este.
Evident, nu a fost simplu sa ma opresc din toate activitatile foarte importante din viata mea de mama-sotie-working-woman si sa ma duc la doctor dupa ce am simtit la palpat o mica modificare, cat un bob de mazare, la nivelul sanului. Nu a fost simplu nici sa trec prin doua operatii, opt sedinte de chimioterapie si 30 de radioterapie. Nu a fost simplu nici sa-mi pregatesc copiii ca mama lor nu o sa mai aiba par si ca nici nu vom mai putea sa facem impreuna atatea lucruri pe care obisnuiam sa le facem, ca viata noastra se va schimba. Nu a fost simplu nici sa raman femeie, chiar daca m-am inarmat cu turbane africane, cercei opulenti si creion dermatograf. Dar, oricat de greu a fost, a trecut. Cu ajutor de sus, cu sprijinul oamenilor de langa mine, a trecut. Si, pentru asta, ma simt recunoscatoare in fiecare zi a noii mele vieti.
Theo Pislaru, 41 de ani
Foto: Shutterstock