Acum citva timp, impreuna cu alte colege (editori de beauty si ele), ma aflam pe litoralul Marii Negre, pentru un eveniment dedicat frumusetii. Seara, am luat cina la un restaurant foarte sic din Constanta, unde, frinte dupa o zi plina, am comandat salate si legume inabusite (normal, eram toate atente la silueta). Dupa ce ospatarii ne-au adus platourile cu mincare, iar noi eram in mijlocul unei dispute despre noile creme antiaging care promit sa previna ridurile, protejind ADN-ul celulei (OK, mint, vorbeam despre cit de sexy era Cristi Chivu, cu care ne intilniseram intimplator intr-un spa), una dintre colegele mele a inceput sa tipe infiorator.
Credeam ca reactia ei se datoreaza descrierii amanuntite a prosopului minuscul pe care il purtase Cristi la sauna. Dar uitindu-ma atent, mi-am dat seama ca motivul era chiar in fata ei. Un viermisor ratacit se plimba cu mult curaj pe salata din farfuria ei. Ospatarul a inlocuit imediat (cu mii de scuze jenante) comanda, dar sincer, nici una dintre noi nu prea mai avea chef de mincare. In acea seara, am avut cosmaruri cu viermi care se catarau pe mine si tarantule uriase care se balansau pe candelabrul din camera de hotel. M-am trezit speriata si cu un gol urias in stomac.
Ironia sortii a facut ca, imediat dupa intoarcerea noastra la Bucuresti, sa pun mina pe cartea celebrului biolog Marlene Zuk, intitulata Riddled with Life. De unde am aflat, cu uimire, ca exista un nou trend in tratarea pacientilor cu boli intestinale (ca sindromul Crohn si colitele ulceroase): pacientilor li se administreaza oua ale unor viermi proveniti de la porci (cih!). Specialistii spun ca aceste boli sint, de fapt, dereglari ale sistemului imunitar – acesta ataca celulele propriului organism, iar viermii par sa modereze acest atac.
Practic, concluzia este foarte simpla (asa cum multi cercetatori din diferite domenii au incercat sa ne convinga): oamenii, de-a lungul timpului, au invatat sa coexiste cu parazitii, bacteriile si virusii, dar mediile sterile in care traim azi (mai ales cele din tarile industrializate, obsedate de dezinfectie), in loc sa ne protejeze (cum ne-am astepta) de infectii, pot cauza boli grave, atit datorita dereglarilor sistemului nostru imunitar, cit si mutatiilor pe care le sufera bacteriile pentru a supravietui. Este foarte simplu: noi distrugem cu solutii si sapunuri dezinfectante bacteriile mici si inofensive care ne apara organismul, facind astfel loc celor periculoase. Cu alte cuvinte, avem nevoie de… murdarie.
In ultimele decenii, numarul pacientilor care s-au imbolnavit de astm, alergii sau dereglari ale sistemului imunitar a crescut, dar rezultatele nu au speriat deloc persoanele avizate, care le-au pus pe seama posibilitatilor noi de investigare si a inmultirii agentilor alergogeni (care apar odata cu industrializarea excesiva). Abia mai tirziu, cercetind indeaproape aceste fenomene, oamenii de stiinta au ajuns la concluzia ca, desi toti factorii enumerati mai sus au avut rolul lor, curatenia exagerata si dezinfectiile repetate sint motivele acestor boli.
Ideea a prins aripi in special in anii 80, cind cercetatorul Erika von Mutius a comparat numarul imbolnavirilor cu astm si alergii din Germania de Est (zona mai saraca la vremea respectiva) cu numarul de cazuri din Germania de Vest, iar rezultatele, contrar asteptarilor, au fost alarmante in zonele curate si industrializate. Asa a luat nastere „Ipoteza igienei’, care sustine ca, atunci cind copiii nu sint destul de expusi la infectii cu agenti patogeni in primii ani de viata, celulele lor imunitare (la fel ca si in cazul unor soldati plictisiti) incep sa atace propriul organism.
Asadar, nu este cazul sa te sperii – cu cit copilul raceste mai des cind e mic, cu atit are mai putine sanse sa dezvolte astfel de boli pe viitor.
Totusi, nu este deloc surprinzator ca, avind acces la atitea rapoarte despre boli noi si stiri despre bioterorism, devenim obsedati de batalia impotriva bacteriilor. Prietena mea Anca a facut o adevarata criza de nervi atunci cind Romania a fost amenintata de o epidemie de gripa aviara si a devenit brusc obsedata de aceasta boala, urmarindu-i evolutia si facind atacuri de panica de fiecare data cind se confirma o noua zona afectata. (Era convinsa ca virusul urmeaza sa sufere mutatii si sa se transmita si la om, fapt care ar fi dus, implicit, la decesul ei!)
Page: 1 2