Balonarea – mai mult decât o problema digestivă?

Aproape toată lumea s-a confruntat cel puțin o dată în viață cu senzația de balonare – fie că a fost cauzată de mâncatul pe nerăsuflate sau prea multe pahare de alcool.

Iar dacă nu vi s-a întâmplat, ați auzit despre ea – există cărți întregi dedicate acestui subiect și nenumărate articole despre modalitățile prin care puteți învinge balonarea.


Motivele pentru care apare balonarea

De obicei, balonarea este o problemă digestivă minoră sau un indicator al faptului că ai consumat prea mult sodiu. Alimentele care produc mai mult gaz în organism sau care sunt digerate mai greu – usturoiul, legumele și lactatele – sunt considerate principalii vinovați ai balonării. Amploarea sfaturilor despre cum scăpăm de balonare provoacă un sentiment de neliniște în rândul cititorilor, ignorând faptul că senzația de balonare este normală.


Stomacul tău este creat astfel încât să aibă capacitatea de a rezista schimbărilor. Pe lângă faptul că este înghesuit și chinuit în momentele în care porți haine strâmte, stomacul se va extinde în mod natural pentru a face loc alimentelor consumate. În general, balonarea apare ca urmare a unor probleme minore, precum retenția de apă sau gazele intestinale, însă și modificările hormonale.

Balonarea este deseori asociată cu două simptome principale: senzația de stomac plin și zona abdomenului umflată. Cu toate acestea, balonarea pentru unii indivizi nu provoacă disconfort și apare doar intermitent, însă pentru alții senzația de balonare echivalează un coșmar.

Iar când balonarea apare acompaniată de alte simptome, precum pierderea apetitului și oboseala, acesta ar putea să fie un semn că o problema este una semnificativă, care necesită investigații medicale.

Așadar, iată o listă cu șapte indicii că balonarea este simptomul unei probleme de sănătate mai serioase.


1. Oboseală și unghii fragile

Cu toate că suntem obișnuite ca senzația de balonare să fie cauzată de prea mulți carbohidrați sau mâncatul rapid, aceasta poate reflecta incapacitatea corpului de a absorbi anumite vitamine și minerale, ceea ce poate duce la deficiențe – ceea ce implicit o să ducă la senzația că, oricâte ore o să dormi, tot o să te răpună oboseala.

De exemplu, persoanele ce suferă de boala celiacă, o afecțiune autoimună, au deficiență de fier. Simptomele acestei privațiuni includ oboseala, unghiile fragile, mâinile și picioarele reci, dar și durerile în zona toracică.


Dacă în urma unor analize aflați că organismul duce lipsă de fier, cu toate că dieta de zi cu zi include alimente bogate în acesta, precum carnea, această deficiență nutrițională inexplicabilă alături de balonare poate să indice că suferiți de boala celiacă.

2. Pierzi în greutate fără efort, dar balonarea persistă

Un alt semn că senzația de balonare ce îți provoacă disconfort reprezintă un simptom al unei probleme de sănătate este pierderea bruscă a kilogramelor. Slăbitul este considerat un proces sănătos, atât timp cât se realizează pe baza unui deficit caloric iar nu mai mult de jumătate de kilogram este pierdut săptămânal.


Așadar, pierderea în greutate rapidă ar putea fi un semn al cancerului de colon, ovarian sau pancreatic, tiroidă hiperactivă, însă și un indice al diabetului. Cu toate că balonarea și pierderea kilogramelor sunt în antiteză, prezența tumorilor canceroase provoacă aspectul de abdomen umflat, dar te și scapă de kilograme, întrucât cancerul se dezvoltă rapid și are nevoie constantă de resurse de energie.

3. Balonare continuă, fără alte simptome

Când vine vorba de cancer, uneori balonarea este singurul simptom – iar faptul că este cel mai des întâlnită problemă digestivă ne face să o trecem cu vederea. Cu toate acestea, tumorile canceroase acumulează lichid, ceea ce duce la senzația de balonare. Spre exemplu, balonarea este singurul simptom în primele faze ale cancerului ovarian.


Totuși, majoritatea cazurilor în care balonarea persistă nu implică cancerul – însă este întotdeauna recomandat să vizitezi cabinetul doctorului dacă ești îngrijorată sau observi că problema se încăpățânează să dispară.

4. Articulațiile te dor constant

Una dintre cele mai nepotrivite combinații – atât din punct de vedere medical, cât și din punctul de vedere al gradului de inconfort – este cea compusă din articulațiile dureroase și balonare. Această combinație poate indica posibila existență a unei colite ulcerative, o boală inflamatorie a intestinului ce cauzează formarea unor răni la nivelul tractului digestiv.


Durerea articulară poate apărea la brațe, picioare, coate, încheieturi și genunchi, fiind deseori provocată de inflamație. Colita ulcerativă poate să fie tratată cu medicamente anti-inflamatorii – însă, în unele cazuri, o intervenție chirurgicală este necesară.

5. Oboseală permanentă

Oboseala combinată cu senzația de balonare ar putea să fie un semn că suferi de afecțiuni la nivelul glandei tiroide. Tiroida este o glandă ce se află în partea inferioară a gâtului și este responsabilă de controlul metabolismului prin eliberarea hormonilor.


În cazul în care aceasta nu eliberează o cantitate suficientă de hormoni, această insuficiență poate duce la hipotiroidism. Însă, în alte cazuri, glanda eliberează o cantitate prea mare de hormoni, ceea ce provoacă hipertiroidismul. În ambele cazuri, dezechilibrul hormonal poate duce la senzația de oboseală constantă.

Cu toate că nu puteți vindeca complet o afecțiune tiroidiană, puteți gestiona simptomele cu ajutorul hormonoterapiei, care blochează supraproducția hormonilor sau înlocuiește hormonii lipsă, astfel facilitând un echilibru hormonal.

6. Suferi de diaree

În unele cazuri, diareea și balonarea pot să fie o reflecție al unei alimentații sărace în nutrienți și vitamine, însă în altele pot indica probleme grave de sănătate. Cu alte cuvinte, această combinație este un semn că ai nevoie de mai multe fibre în dieta ta.

Însă, dacă dieta ta este deja una bogată în nutrienți și alimente sănătoase, iar diareea persistă alături de balonare, s-ar putea să suferi de o problema pancreatică. Spre exemplu, insuficiența pancreatică apare în momentul în care pancreasul nu produce suficiente enzime pentru a facilita digestia corespunzătoarea. Drept urmare, călătoriile la baie ar putea să fie neplăcut de dese.

Această problemă pancreatică este vindecată prin terapia de înlocuire a enzimelor și includerea suplimentelor de vitamine într-o dietă bogată în nutrienți, precum vitaminele A, D, E și K.

7. Ți-ai pierdut apetitul

Nici măcar tortul tău de ciocolată preferat nu stârnește cea mai mică urmă de apetit alimentar în tine? Pierderea poftei de mâncare este un semn des întâlnit în cazul persoanelor care suferă de cancer, iar atunci când dezinteresul față de mâncare este acompaniat de senzația de balonare, acest lucru poate indica apariția cancerului ovarian. Dacă te saturi neobișnuit de repede, acesta ar putea să fie un alt semn că suferi de cancer. O vizită la doctor este însă mereu cea mai bună soluție.

Citește și:
6 semne ale cancerului tiroidian pe care n-ar trebui să le ignori

Text: Ioana Oblu
Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din health & diet