Numărul mare de noi infectări cu coronavirus în România este îngrijorător, iar acest lucru s-a tradus prin amânarea unora dintre măsurile de relaxare care erau plănuite inițial pentru începutul lunii iulie.
Cu toate acestea, devine din ce în ce mai clar că atitudinea nepăsătoare a unora dintre noi este ceea ce duce la creșterea numărului de infectări cu coronavirus.
Autoritățile din România încearcă să avertizeze populația în mod constant, evidențiind faptul că pericolul nu a trecut, ba din contră, și punând accent pe principalele reguli care ne pot feri de o posibilă infectare cu coronavirus: distanțarea socială, purtarea măștii de protecție și o igienă corespunzătoare.
Într-un interviu acordat TVR1 și citat de Digi24, Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a vorbit despre amânarea măsurilor de relaxare programate pentru 1 iulie și a lansat și un semnal de alarmă pentru cei care, în continuare, cred că doar persoanele în vârstă sunt afectate de acest virus și pot deceda în urma complicațiilor.
„Suntem de două săptămâni într-o creştere a numărului de cazuri, dar putem gestiona aceste cazuri. Ar trebui totuşi ca cei care şi-au asumat aceste măsuri de relaxare, dincolo de Guvern sau Ministerul Sănătăţii, să le şi respecte. Recomand în continuare prudenţă, precauţie, reguli de igienă, distanţare fizică, purtarea măştii în spaţii închise. Avem oraşe şi spitale unde secţiile de terapie intensivă sunt pline şi trebuie să transferăm bolnavii în altă parte. Cred că ne-am relaxat un pic cam devreme', a declarat Nelu Tătaru.
Cât despre momentul în care viața noastră s-ar putea reîntoarce la normal, Nelu Tătaru spune: „La sfârşitul lunii iulie, începutul lunii august trebuie să ne aşteptăm la o viaţă cvasinormală. Spun cvasinormală în contextul în care va trebui să ne obişnuim cu persistenţa acestui virus un an sau doi, cu transmiteri subliminale, cu uşoare valuri cum le vedem la gripa sezonieră. Dar, ca să ajungem la acest lucru, trebuie să respectăm nişte reguli'.
Întrebat dacă neîncrederea în existența și gradul de pericol al acestui virus a generat numărul mare de cazuri, ministrul a răspuns: „A încurajat acea stare de neîncredere, de dubiu în rândul populaţiei faţă de existenţa acestui virus. Avem o creştere a numărului de cazuri, o reacutizare a vechilor focare, o transmitere accentuată în comunitate, avem nerespectarea regulilor'.
Ministrul Sănătății îi îndeamnă pe cei care nu cred în existenţa virusului să treacă prin spitalele suport Covid, pe la unităţile de primiri urgenţe şi atunci „vor vedea că există boala, că există forme severe şi că se poate muri şi la 30-35 de ani'.
Citește și:
DOCUMENT OFICIAL: Măsurile de relaxare și restricțiile care vor intra în vigoare de la 1 iulie
Foto: Arhiva Revistei ELLE