De câte ori nu ți s-a schimbat starea de spirit când pe față îți apărea un coș? Fă un exercițiu de imaginație și închipuie-ți că întregul chip îți este acoperit cu astfel de comedoane, unele chiar dureroase. Și că în plus, nu trec peste noapte, ci persistă ani de zile. Bun venit în lumea unei persoane cu acnee!
În acest număr al proiectului Ascultă-ți corpul!, Mădălina ne-a împărtășit experiența ei cu această afecțiune, modul în care i-a afectat stima de sine, dar și cum a reușit să se accepte și să se iubească, în ciuda imperfecțiunilor tenului său.
Problemele ei cu acneea au început în adolescență. „De atunci le-am avut destul de constant, până în prezent. Au fost mereu perioade cu erupții pe ici-colo, mai intense și chiar dureroase uneori, în special în timpul menstruației, dar au fost și perioade foarte liniștite, cu ten curat și încredere de sine ridicată. Cea mai mare problemă a fost că mi-am zgândărit mereu coșurile, transformându-le astfel în adevărați monstruleți dezlănțuiți pe fața mea, niște cratere mari și urâte. Norocul meu foarte mare era că eram tânără, aveam gene bune și mi se regenera foarte frumos și repede pielea de fiecare dată, astfel încât nu am rămas cu urme sau cicatrici de la acnee. Asta până acum vreun an. Cam de atunci a început a doua fază de acnee problematică pentru mine, cu care mă confrunt și acum. Iar totul a început cu o perioadă liniștită și frumoasă, un fel de calm de dinaintea furtunii.
Una dintre greșelile ei, pe care probabil toate am făcut-o în încercarea de a trata acneea, a fost aceea de a nu consulta sfatul unui specialist. Uneori ne-am prescris singure tratamentul, crezând că știm cel mai bine ce funcționează pentru pielea noastră, alteori am urmat sfaturile altora, sperând că dacă pentru ele au dat roade, o vor face și pentru noi. Dar de cele mai multe ori, ambele variante nu fac decât să înrăutățească situația. „Pe la începutul primăverii trecute, am încercat la recomandarea unei prietene un ser minune destul de costisitor, care i-a priit tenului meu foarte mult. Timp de vreo două luni m-am bucurat de cel mai frumos ten pe care l-am avut vreodată. Străluceam, efectiv! Renunțasem și la make-up, îmi etalam chiar cu mândrie tenul natural și curat. După ce am terminat flaconul, m-am gândit că e totuși un pic cam scump. Mi-am zis că sunt isteață și că o să reușesc să îl înlocuiesc cu ceva mai ieftin. Am intrat pe un grup de Facebook cu sfaturi de îngrijire a pielii și am tras singură concluzii de acolo. M-am gândit ce anume mi s-ar potrivi și am comandat niște serumuri și tratamente cu acizi care să mă ajute să-mi păstrez strălucirea, la jumătate de preț. Și am greșit. A urmat cea mai extinsă erupție pe care am avut-o vreodată și care se extindea din ce în ce mai mult. A început pe frunte, apoi a coborât pe tâmple, mi-a cotropit pomeții, bărbia și chiar și gâtul. Am întrerupt tratamentul nou, am luat pauză de la tot o vreme, ba chiar am reîncercat și serumul minune, dar tenul nu și-a mai revenit deloc de atunci. Sunt doar niște brobonele destul de mici, niște puncte albe, dar foarte, foarte multe. Iar cum eu nu rezist să nu zgândăr cea mai mică imperfecțiune de pe ten, am ajuns în scurt timp să-mi mutilez toată fața. Mai mult, a început să-și spună și vârsta cuvântul (am 36 de ani), pielea și-a pierdut din elasticitate, iar genele mele bune probabil s-au săturat să tot compenseze atâtea dezastre pe care mi le provoc singură. Așa că, mai nou, rănile se vindecă mult mai greu, pielea nu se mai regenerează așa de bine și au început să rămână cicatrici’.
În adolescență, acneea nu i-a creat Mădălinei prea multe complexe și nici nu i-a zdruncinat profund încrederea în ea. Se obișnuise cu afecțiunea de care suferea, iar machiajul o ajuta de fiecare dată să își ascundă imperfecțiunile. Lucrurile au început să se schimbe însă, în ultima perioadă. Odată ajunsă la vârsta maturității, Mădălina era convinsă că nu se va mai confrunta cu acnee, considerând-o un episod pasager, specific pubertății. „Dar nu a dispărut, iar pentru mine treaba asta produce foarte multă confuzie: trebuie să accept că mă confrunt cu un ten matur, cu câteva riduri, dar și adolescentin în același timp. Partea bună este că sunt o persoană destul de introvertită, am un cerc de prieteni destul de restrâns, o relație de foarte mulți ani cu un partener care nu mă judecă în nici un fel în privința asta, lucrez de acasă. Nu am contact cu foarte mulți oameni. Dar atunci când ies în lume, astup cu multă grijă și mult fond de ten toate urmele măcelului, iar dacă totuși se mai vede ceva, am mereu grijă să fiu eu prima care face o glumiță despre problemele mele adolescentine, ca să fiu sigură că n-o face altcineva.
Dar cea mai mare lovitură în ceea ce privește încrederea în sine nu este dată de acneea propriu-zisă, ci de lipsa de auto-control. „De imposibilitatea de a mă opri din a-mi face rău, din a-mi zgărmăni imperfecțiunile. Multă vreme am asociat treaba asta cu o lipsă de iubire de sine, îmi spuneam că dacă sunt în stare să-mi mutilez în așa hal fața, înseamnă că nu mă plac prea mult, nu mă iubesc suficient.
Trăiesc un sentiment de înfrângere de fiecare dată când sunt în fața oglinzii. Încep să vânez punctulețele albe, storc unu, două… apoi realizez ce fac. Îmi zic că e OK, n-am apucat să distrug prea mult. Dacă mă opresc acum nu e așa grav, n-o să arate foarte rău mâine. Dar apoi degetele ignoră complet gândurile conștiente și își văd mai departe de misiunea lor distrugătoare, iar zece minute mai târziu…puf! Jumătate de față arată ca un teren de război, unde au explodat multe bombe. După câteva ore îmi mai fac un drum prin fața oglinzii. Acum punctulețele inofensive au devenit coșulețe umflate și dureroase, așa că le mai iau la o rundă de zgărmănat, de multe ori până ajung la sânge. A doua zi e un dezastru pe fața și în mintea mea. Vocea interioară devine foarte critică și aspră, mă cert în cuvinte foarte dure, sunt nemiloasă cu mine însămi. Cu timpul mi-am dat seama că ceea ce-mi fac pe față este doar un mecanism psihologic de auto-liniștire, care mă ajută să-mi reglez starea emoțională, să fac față stimulilor exteriori foarte puternici, stresului, anxietății. De fiecare dată când mă simt cât de puțin stresată sau îngrijorată, mă frământă o problemă sau un deadline, dau fuga la oglindă pentru a mă liniști. Îmi fac rău pe termen lung, dar pe moment mă ajută foarte mult să-mi țin emoțiile sub control.
Deși poate părea surprinzător, există o legătură directă între starea de spirit și afecțiunile dermatologice. Studiile arată că stresul poate provoca acnee. Când o persoană este încordată, anumiți hormoni, inclusiv cortizolul, sunt eliberați în organism. Iar acesta determină o producție mai mare de sebum, favorizând apariția acneei. Multe persoane care au experimentat stări de anxietate, depresie sau stres au observat cum acestea se reflectă și la exterior, sub forma unor probleme dermatologice. La rândul lor, acestea amplifică gândurile și emoțiile negative. Cu alte cuvinte, stresul provoacă acnee, iar acneea provoacă stres. Așa că tratarea acesteia este un proces mai complex și mai dificil decât am crede la o primă vedere.
Pentru Mădălina, toată această poveste înseamnă în primul rând o probă de auto-control și de acceptare. „Am reușit să mai îmblânzesc și vocea interioară, nu mă mai cert atât de nemilos după fiecare episod în oglindă, încerc să pun mai mult accent pe momentele când reușesc să mă opresc la timp, iar atunci când nu reușesc să mă opresc, mă înțeleg și mă iert.
Deși acum a învățat să fie mai blândă cu ea, Mădălina îmi spune că pe lângă aceste episoade, cea mai mare greșeală pe care a făcut-o a fost să nu consulte medicul specialist. „Am încercat să găsesc de capul meu tratamente și soluții pentru problema tenului meu. Dacă aș fi mers la dermatolog, probabil aș fi evitat această a doua fază de acnee. Mi-am propus deja ca la sfârșitul episodului Covid-19 prin care trecem acum să-mi fac o programare și să încep să remediez problema. De data asta cu suport specializat.
Acneea este mai mult decât o problemă estetică. Efectele pe care le are asupra psihicului pot fi chiar mai dureroase decât afecțiunea în sine. Iar pentru a le putea depăși, ai nevoie de foarte mult timp, răbdare cu propria persoană și optimism. Iar aceasta este cea mai importantă lecție pe care Mădălina a învățat-o în toți acești ani în care s-a luptat cu acneea: „Am reușit să ascult cu atenție acea voce interioară nemiloasă, am înțeles de unde venea, am iertat-o și astfel am început s-o îmblânzesc. Am prins încredere că tot episodul ăsta cu acneea este doar o perioadă peste care voi trece cu bine în curând. Mi-am amintit că am mai făcut asta de atâtea ori până acum și că voi reuși și de data asta!.
Continuă să descoperi mai multe povești în fiecare lună, atât în print, cât și în online și pe paginile noastre de socializare, urmărind hashtag-urile #LoveYourBody și #BodyKnowsBest.
Un proiect ELLE x REGINA MARIA