Pe lângă vești alarmante, statistici și noi date privind pandemia de coronavirus, Internetul nu încetează să ne ofere și o doză bună de amuzament. Cele mai multe postări în acest sens sunt legate de perioada de izolare prin care toți trecem. De la cum e să lucrezi cu adevărat de acasă, să îți petreci timpul cu familia sau cum am început să devorăm în doar câteva zile proviziile care ar fi trebuit să ne ajungă cel puțin o săptămână și câte kilograme ne va aduce în plus această perioadă.
Câteva zile de odihnă sunt mai mult decât necesare, nimeni nu contestă asta. Însă, dacă în toată această perioadă (care nu știm cât va mai dura) nu vom face altceva decât să desfacem pungi de chipsuri și de biscuți în timpul unui maraton de seriale, s-ar putea ca, după o săptămână, să avem un șoc când ne vom uita în oglindă.
Dacă acum te gândeșți să invoci motivul Nu pot să merg la sală’, ei bine, lasă-mă să îți spun că e doar o scuză nefondată. Excluzând cazul în care ești un culturist profesionist, poți continua să te antrenezi de acasă, fără nicio problemă. Nu numai că vei ține departe kilogramele în plus, dar este și cea mai bună metodă de a te deconecta, a căpăta energie și a-ți menține sănătatea.
În plus, nu trebuie să îți mai faci griji că nu ai cel mai cool echipament sportiv, că părul nu îți stă cum trebuie sau că nu ai prins loc la clasa de yoga pe care o așteptai de o săptămână.
Singurele lucruri de care ai nevoie sunt motivație și o saltea (care poate fi înlocuită ușor cu o pătură). Dacă vrei ca exercițiile să fie mai complexe, poți include și alte accesorii: benzi, mingii, gantere. Sau, poți oricând folosi proviziile de conserve sau de sticle de apă pe care le ai în dulap pe post de greutăți.
Așa că, iată câteva antrenamente pe care le poți face acasă, gratis:
20 de minute
Deși ți se poate părea un antrenament scurt, este extrem de intens și îți va lucra toate grupele musculare. Toate exercițiile sunt executate timp de 30 de secunde, iar Pamela Reif recomandă să faci acest antrenament de două sau de trei ori pe săptămână.
https://www.youtube.com/watch?time_continue=336&v=UBMk30rjy0o&feature=emb_title
35 de minute
Dacă vrei să dedici mai mult timp activităților fizice, atunci trebuie să încerci acest antrenament. Se bazează doar pe greutatea propriului corp, nu ai nevoie de echipament special și cu siguranță te va face să te simți mai puțin vinovată pentru festinul culinar din ultimul timp.
https://www.youtube.com/watch?v=oegRlg9V4q8
Antrenament HIIT
High Intensity Interval Training a devenit în ultimul timp unul dintre cele mai populare tipuri de antrenamente. De ce? Fiindcă are rezultate vizibile în scurt timp și este mai eficient decât un simplu antrenament cardio. Exercițiile intense sunt realizate în seturi scurte de câteva zeci de secunde cu o mică pauză între ele.
https://www.youtube.com/watch?v=9CWv1WR5xJ0
600 de calorii în 60 de minute
Jeanette Jenkins este recunoscută ca fiind unul dintre antrenorii preferați de la Hollywood, iar în acest video îți arată cum poți arde 600 de calorii în 60 de minute. Antrenamentul cuprinde mișcări de kickboxing, care te vor ajuta nu numai să slăbești, dar și să îți tonifiezi corpul.
https://www.youtube.com/watch?v=s3F6R92s6_o
Pilates
Dacă nu ești fana exercițiilor cardio și cauți un antrenament mai static, însă care să te ajute să arzi calorii și să îți sculpteze picioarele și fesierii, atunci încearcă acest antrenament de pilates. Antrenoarea îți explică cum să realizezi corect fiecare mișcare, iar programul conține și o parte de stretching, care te ajută să îți îmbunătățești flexibilitatea, postura și să te relaxezi.
https://www.youtube.com/watch?v=_e8eCZKJPnw
Antrenament pentru toată familia
Dacă ești în pană de idei de activități pentru cei mici, iată o idee de pe urma căreia întreaga familie are de câștigat. Un antrenament pe care îl poți face împreună cu copiii tăi, în sufragerie. E amuzant, mișcările sunt ușor de realizat și e o modalitate bună de a petrece timpul împreună și a fi activi.
https://www.youtube.com/watch?v=5if4cjO5nxo
Citește și:
Cele mai bune canale de YouTube pentru antrenamente sportive, chiar la tine acasă
Foto: Shutterstock