Reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății spune că transportul este principala sursă de transmitere a infecției cu coronavirus.
„Transportul este principala sursă de transmitere a bolii în momentul de faţă. Transportul public, transportul în comun. Mijloacele de transport sunt maxime pe parcursul celor 3 ore necesare transportului la locul de muncă şi bineînțeles la întoarcere”, a declarat Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății și totodată candidat pe listele PSD pentru alegerile parlamentare care vor avea loc pe 6 decembrie.
Rafila consideră că închiderea școlilor nu a avut efectul prevăzut de autorități, dat fiind că, în săptămânile de la adoptarea măsurii, numărul cazurilor de infectare a continuat să crească accelerat. Ieri România a înregistrat noi recorduri negative, și anume 9.714 de infectări cu coronavirus, mai mult de o mie în plus față de ziua precedentă – din 37.685 de teste. Și numărul pacienților din secțiile ATI – 1.014 -, este un record. În acest context, Rafila susține că principala sursă de transmitere a infecției nu poate fi decât transportul public.
„Noi am închis şcolile. Spuneţi-mi în ce ţară din Uniunea Europeană şcolile, din clasa I până într-a VIII-a, sunt închise. De ce? Pentru că nu s-a evaluat impactul deschiderii şcolilor. Suntem la două săptămâni de la închiderea şcolilor. Vi se pare că a scăzut numărul de cazuri? Deci, este clar că şcolile nu au avut o influenţă importantă în ceea ce priveşte numărul de cazuri”.
Curând după anunțarea numărului de infectări zilnice, Guvernul s-a întrunit într-o ședință care s-a concentrat pe adoptarea de noi măsuri restrictive care să limiteze numărul de noi infectări, și au fost propuse restrângerea activităților nocturne, trecerea tuturor școlilor în online și închiderea marilor piețe agroalimentare care funcționează în hale. La ședință a participat și președintele României, Klaus Iohannis. Aceștia și-au propus să limiteze activitățile care pot constitui o sursă de transmitere a virusului, propunând inclusiv telemunca pentru angajații din sectorul bugetar sau privat care își pot îndeplini atribuțiile lucrând de acasă.
Foto: arhiva ELLE