O alimentatie adecvata este cruciala in cazul afectiunilor ce tin de glanda tiroida. Asadar, afla ce rol are iodul, de exemplu, sau care sunt legumele si alimentele de evitat.
Pentru a functiona, glanda tiroida are nevoie de iod, obtinut din alimentatie, in majoritatea cazurilor. Totusi, orice exces este daunator, asa ca fii atenta la cata sare pui in mancare! Activitatea in exces a glandei tiroide este numita hipertiroidism si rezulta in secretia unui numar mai mare de hormoni, cauzand un dezechilibru in organism.
De evitat, in cazurile unor afectiuni ale glandei tiroide:
Alimentele bogate in iod. Deoarece glanda tiroida se hraneste’ cu iod, excesul acestui element in corp ar putea agrava simptomele hipertiroiditei. Printre alimentele de evitat sunt: algele marine si sarea iodata.
Produsele din soia. Estrogenul – hormon continut in cantitate insemnata in produsele din soia –, poate dauna capacitatii organismului de a utiliza hormonii eliberati de glanda tiroida. Consumul excesiv al acestui produs poate spori sansele de a dezvolta hipertiroidism.
Legumele crucifere. Legumele precum broccoli sau varza pot limita secretia de hormoni, in cazul glandei tiroide, in special in cazul celor care sufera din cauza lipsei iodului din organism. Digerarea acestor legume poate bloca capacitatea tiroidei de a absorbi iodul, element esential pentru buna functionare a glandei tiroide.
Alte legume al caror consum trebuie evitat sau limitat sunt: varza de Bruxelles, conopida, kale, bok choy. Cand sunt gatite, insa, impactul acestor legume asupra glandei tiroide este diminuat.
Mancarurile pline de grasimi. Capacitatea glandei tiroide de a secreta hormoni este incetinita de grasimile introduse in corp. Incearca sa elimini din alimentatia ta untul, maioneza, margarina, pentru a evita dezechilibre ale organismului.
Cofeina. Studii de specialitate au demonstrat ca absorbtia medicamentelor care inlocuiesc hormonii produsi de tiroida este blocata de consumul de cofeina. Cei care iau aceste pastile dimineata, impreuna cu o ceasca de cafea, isi fac mai mult rau decat isi imagineaza! Este indicat ca acest tip de medicatie sa fie administrat doar cu apa si trebuie asteptat, cel putin 30 de minute, inainte de a savura o cafea.
Carnea rosie. Carnea rosie are un nivel ridicat de colesterol si grasimi saturate – acestea sunt vinovate de instalarea afectiunilor cordului si al diabetului de gradul 2. Eliminarea sau portionarea mai stricta a acestui aliment poate ameliora simptomele hipertiroidusmului. De asemenea, carnea rosie este responsabila si de inflamatiile din corp, asa ca iti propunem sa inlocuiesti carnea rosie cu pestele, ca somonul, tonul sau hering-ul. Si inca ceva: include in alimentatia ta proteine sanatoase, precum fasolea!
Foto: Arhiva Revistei ELLE