Fără să ne dăm seama, stresul poate provoca destul de multe probleme de sănătate, iar, dacă acestea nu sunt rezolvate la timp, se pot agrava.
Chiar dacă ne dorim să ocolim momentele stresante, acestea tot apar în viața noastră și e important să știm să le recunoaștem și să trecem mai ușor peste, astfel încât să nu ne confruntăm cu probleme de sănătate. Însă, dacă nu monitorizezi mai atent semnele care apar în urma stresului sau epuizării, atât fizice, cât și emoționale, acele probleme se pot agrava.
Specialiștii au corelat stresul cronic cu impactul asupra sistemului imunitar, crescând șansele de a avea boli cardiovasculare. Atacurile de panică, anxietatea, depresia sau burnout-ul sunt alte probleme provocate de stres.
Fiecare organism reacționează în mod diferit la stres și din acest motiv este important să fii conștientă de problemele de sănătate care pot apărea în urma stresului:
Dacă în ultima perioadă te-ai confruntat cu probleme digestive și ai considerat că de vină ar fi alimentația nesănătoasă pe care ai avut-o, ar trebui să te gândești că ar putea fi și din cauza stresului. Studiile arată că stresul poate afecta microbiomul intestinal, care este format din organisme care ajută metabolismul să digere hrana.
Stresul poate fi cauza apariției migrenelor. Potrivit mai multor studii, există o legătură directă între stres și migrene, iar aproximativ 4 din 5 persoane care au avut migrene s-au confruntat în acea perioadă și cu momente stresante.
Cu toții ne-am confruntat până acum, măcar o dată, cu insomnii. Însă, astfel de probleme pot fi legate de stres. Având în mod frecvent gânduri negative sau trecând prin momente stresante, îți va fi destul de greu să le controlezi, implicit și să reușești să te odihnești așa cum ar trebui. Poți încerca să reduci consumul de cafea, alcool, de alimente care îți pot afecta somnul și să apelezi la meditație sau aromaterapie.
Dacă în ultimul timp ai observat că părul tău este tot mai subțire sau chiar că îți cade, stresul ar putea fi motivul. Important de reținut este faptul că atunci când depășești o perioadă stresantă, nu ar mai trebui să pierzi atât de multe fire de păr pe zi.
Chiar dacă nu ai făcut în ultimele săptămâni antrenamente intense la sala de fitness, dar totuși ai dureri în zona spatelui, gâtului sau umerilor, este posibil ca stresul să fie de vină. Acest lucru se datorează respirației superficiale pe care o avem atunci când suntem stresați. Într-o primă etapă poți apela la câteva exerciții de respirație. Acestea te vor ajuta și în combaterea atacurilor de panică și anxietății.
Iritații, eczeme, roșeață, coșuri, acnee, sunt câteva dintre problemele cu care tenul tău se poate confrunta când ești stresată. Ca răspuns la stres, crește și nivelul de cortizol, iar astfel se poate declanșa și o producție crescută de testosteron. În cele din urmă, glandele sebacee vor produce și mai mult ulei. Este esențial să urmezi o rutină de îngrijire a pielii, atât dimineața, cât și seara și întotdeauna să folosești produsele specifice tipului tău de ten.
Foto: Arhiva ELLe