De la urticarii la iritații asemănătoare celor provocate de varicelă, specialiștii observă tot mai des afecțiuni dermatologce în rândul bolnavilor de Covid-19.
Atât Organizația Mondială a Sănătății, cât și Center for Disease Control and Prevention au extins recent lista simptomelor provocate de infecția cu noul coronavirus. Printre cele mai comune se numără febra, tusea, dificultățile respiratorii, frisoanele, tremurul cauzat de o senzație de frig, durerile în gât, musculare, de cap și pierderea gustului sau a mirosului.
Însă, medicii dermatologi au observat că, pe lângă aceste simptome, o parte dintre bolnavii de Covid-19 se confruntau și cu anumite probleme dermatologice.
În luna martie, un medic italian declara că 20% dintre cei 88 de pacienți din regiunea Lombardia, pe care i-a tratat, sufereau de anumite afecțiuni ale pielii. Cea mai mare parte dintre ei se confrunta cu eczeme roșii în zona pieptului, iar un număr mai mic, cu urticarii și mici iritațiii asemănătoare celor provocate de varicelă. De asemenea, o lună mai târziu, o organizație formată din peste 400 de dermatologi francezi a declarat că s-au constatat în rândul bolnavilor de Covid-19 diferite afecțiuni ale pielii, de la iritații, la urticarie sau chiar degerături în zona extremităților.
Alisa Femia, medic dermatolog și specialist în boli autoimune ale țesutului conjunctiv la NYU Langone, confirmă toate simptomele prezentate mai sus, susținând că le-a văzut în rândul pacienților din New York. Adeseori, pacienții care au necesitat spitalizare s-au confruntat cu eczeme roz în partea superioară a corpului, urticarii, sau iritații asemănătoare varicelei. Aceasta mai spune că încă este greu de stabilit dacă aceste afecțiuni sunt provocate de virus sau sunt un efect advers al tratamentului pe care îl primesc pacienții.
Femia adaugă și că cei care se confruntă cu degerături, adeseori nu prezintă simptomele clasice ale infecției cu coronavirus. De aceea, ei nu ajung să fie testați, ceea ce îngreunează stabilirea cu exactitate a unei legături între problemele dermatologice și virus. Cu toate acestea, sănătatea celor infectați nu este pusă în pericol de aceste afecțiuni ale pielii. Medicii le tratează cu creme sau unguente speciale pentru a reduce disconfortul.
CONȚINUT VIDEO ELLECum încă specialiștii nu au un răspuns clar cu privire la legătura dintre virus și afecțiunile dermatologice, aceștia recomandă persoanelor care dezvoltă probleme anormale de piele să își consulte medicul, pentru a putea determina dacă este necesară autoizolarea.
Foto: Shutterstock