Unele reguli sunt clare, știm spre exemplu că nu trebuie să ieșim din casă fără crema cu factor de protecție solară. Sunt însă și alte reguli, mai puțin cunoscute, însă la fel de importante.
Iată 9 trucuri de sănătate care ți-ar putea schimba viața!
Organismul tău poate funcționa chiar și o săptămână fără mâncare. Însă, după doar câteva zile de nesomn te poți prăbuși. Ai văzut vreodată oameni care adorm în timpul ședințelor sau, mai grav, la volan? Poți ajunge și tu în aceeași situație. Somnul este o prioritate, odihna insuficientă îți scade în primul rând imunitatea iar tu vei deveni vulnerabilă în fața bolilor de tot felul.
Tratamentele homeopate sau terapiile florale sunt în mare vogă, gândește-te însă că ceva care are suficientă putere să vindece o afecțiune poate avea și capacitatea de a face rău organismului. Așa că, data viitoare când vrei să apelezi la astfel de medicamente, vizitează mai întâi un doctor și cere-i părerea.
Indiferent că o faci în timp ce îți iei micul dejun, în trafic, la birou sau după ce ieși de la sală, fă-ți neapărat timp să îți iei pulsul, și asta în fiecare zi. Dacă observi ceva anormal, cum ar fi o iregularitate, fă de urgență o vizită la doctor. Pulsul poate deveni inconstant după un atac de cord spre exemplu, așa că, dacă observi orice schimbare, ar fi bine să faci un control de rutină.
Este incredibil cât de multe persoane își folosesc telefonul în timp ce stau în baie, fie că vorbesc la telefon, stau pe facebook, trimit mesaje sau navighează pe internet. Din păcate nu este deloc o idee bună, baia fiind de obicei populată de tot felul de microbi care vor ajunge pe ecranul telefonului tău și de acolo pe mâini, pe față sau pe mâncarea pe care o consumi.
Un studiu recent a arătat că cei care locuiesc aproape de prieteni sunt cu 25% mai fericiți decât cei care comunică cu aceștia pe internet sau prin telefon. Sunt multe argumente pentru care ar trebui să fii înconjurată de prieteni, nu trebuie să îți mai spunem asta. Dacă prietenii tăi sunt prea departe ca să vă vedeți des, atunci poate ar trebui să îți faci noi amici pe care să îi incluzi în anturajul tău.
Fă-ți mai mult timp pentru tine. Învață să te asculți, să vezi de ce anume ai nevoie, cum te simți, ce gândești. În ritmul trepidant în care trăim cu toții este foarte ușor să uiți de tine, să pierzi conexiunea cu propriul suflet. Învață să te asculți și te vei simți mult mai bine, fizic și mental.
Nu este un secret că stresul îți face foarte mult rău în atât de multe feluri. Nu știi cum îți poți păstra calmul? Retrage-te câteva minute într-un loc liniștit și gândește-te la ceva care știi că te relaxează, poate o plajă pustie, un răsărit de soare, nori pufoși… încearcă să îți imaginezi că ești acolo și lasă-te cuprinsă de liniște. Gata! Acum ar trebui să te simți mult mai calmă. Nu uita să îți verifici și pulsul din când în când.
Detox-ul este la modă. Există o groază de produse care pretind că detoxifică organismul și mult mai multe rețete ciudate de detoxifiere pe internet. Dar tot ce trebuie să faci este să consumi cât mai multe fibre. Fibrele asigură buna funcționare a aparatului digestiv și previn apariția cancerului.
Asocierea înaintării în vârstă cu pierderea treptată a memoriei este des întâlnită. De fapt, propriile tale așteptări ca memoria să îți scadă cauzează deteriorarea acesteia. Așa că, în loc să dai vina pe vârstă, mai bine te gândești cum îți poți exersa memoria. Memoria este un instrument extrem de util însă nu trebuie să îl lași să „ruginească”. Exersează-ți memoria în mod regulat.
Foto: Arhiva ELLE