Probabil ți se întâmplă și ție să ai zile în care nu te hidratezi suficient. Fie din cauza faptului că ești foarte ocupată și uiți, fie nu-ți place gustul apei sau pur și simplu nici nu te gândești la acest lucru.
Având în vedere cât de importantă este apa pentru sănătatea organismului nostru, ți-am pregătit 9 moduri practice în care poți bea mai multă apă.
1. Adaugă fructe
Dacă te numeri printre persoanele cărora nu le place foarte mult gustul apei, poți adăuga câteva fructe. Există diferite sticle speciale, însă o poți pregăti și într-un vas mai mare. Cele mai bune infuzii de acest tip sunt cele cu lime, lămâie, grapefruit, portocale, căpșuni și castraveți.
2. Adaugă mentă
O idee foarte bună, dar potrivită mai mult pentru sezonul cald este să pui într-o tavă pentru cuburi de gheață frunze de mentă. Apoi să lași la congelator cuburile și pur și simplu să le adaugi atunci când îți pui un pahar de apă. Gustul răcoritor îți va plăcea cu siguranță!
3. Consum-o în loc de aperitiv
Un truc foarte bun este să bei un pahar de apă înainte de a mânca. Încearcă să bei cam 200 ml de apă cu jumătate de oră înainte să mănânci și astfel vei avea un dublu beneficiu, te vei hidrata și vei reduce apetitul, așadar la cină nu vei mânca atât de mult.
4. Comandă doar apă
Impune-ți singură această regulă: de fiecare dată când mănânci la restaurant comandă apă în locul oricărui alt suc/băutură. Studiile au arătat că atunci când suntem în public avem tendința să bem mai mult, așadar în felul acesta vei bea apă, fiind singura opțiune.
5. Monitorizează cantitatea de apă cu ajutorul unei aplicații
În prezent există numeroase aplicații care îți arată câte pahare de apă ai băut și de câte mai ai nevoie până la finalul zilei. De regulă există numeroase joculețe distractive prin care îți poți monitoriza mai bine consumul de apă.
6. Adaugă uleiuri esențiale
Dacă îți dorești mai multă aromă, dar și mai multe beneficii pentru sănătate, este recomandat să adaugi uleiuri esențiale. Cele mai recomandate sunt cele de grapefruit, mentă și lămâie.
7. Achiziționează o sticlă pentru apă
Un alt truc recomandat de specialiști este să îți cumperi o sticlă refolosibilă pe care să o iei cu tine peste tot. La birou vei avea mereu apă la îndemână, așadar vei bea mereu, iar atunci când ești mai mult plecată te asiguri că te poți hidrata oricând.
8. Alege apa rece
Dacă nu-ți place gustul apei și nu ești încântată nici de varianta cu fructe sau de cea cu uleiuri, poți încerca să bei apă rece în locul celei la temperatura camerei. Atenție, nu trebuie să fie foarte rece.
9. Mănâncă alimente picante
Dacă îți place mâncarea picantă, află că te ajută mult și la metabolism, dar crește și dorința corpului de a bea apă. Astfel, vei bea tot mai mult!
Citește și:
8 beneficii surprinzătoare ale consumului de apă caldă (sau chiar fierbinte)
Foto: Shutterstock