8 pași pe care trebuie să-i urmezi dacă vrei să renunți la zahăr

Majoritatea persoanelor consideră aproape imposibilă renunțarea la zahăr. Deși tindem să credem că reducerea din dulciuri este suficientă, ei bine, nutriționiștii spun că trebuie să fim foarte atente și la alte alimente ce au în componență zahăr.

După cum spuneam, nu doar dulciurile conțin zahăr. O mulțime de alte alimente, precum burgeri, tortilla, chips-uri și multe asemenea sunt bogate în zahăr. Deci, care sunt consecințele consumului acestor alimente? Pot crea probleme precum obezitate, pot scade imunitatea, pot accelera procesul de îmbătrânire, pot genera probleme ale pielii, ale dinților, anxietate și probleme hormonale. Primul pas pe care trebuie să îl faci pentru a reduce din consumul de zahăr este să-ți stabilești un regim alimentar de detox. Iată care sunt următoarele etape pe care trebuie să le parcurgi dacă vrei să renunți la zahăr:


Fii sigură că îți dorești acest lucru

Dacă te gândești să reduci consumul de zahăr sau chiar să renunți la el, documentează-te cu privire la acest aspect. Citește cât mai multe informații și întreabă un expert care îți poate recomanda și un regim adecvat. 

Nu renunța

Odată ce ai luat această decizie, încearcă să o respecți întocmai. Nu trișa, nu te amăgi cu mici cantități de zahăr gândindu-te că așa îți va fi mai ușor să te obișnuiești cu schimbarea. Măcar pentru zece zile, ambiționează-te și nu consuma niciun fel de alimente procesate în componența cărora se găsesc zahăr sau îndulcitori artificiali. Consumă alimente proaspete; aproape orice produs ambalat conține zahăr. 


Evită sucurile naturale și acidulate

Potrivit experților, caloriile din îndulcitorii lichizi sunt mult mai periculoși decât cei din alimentele solide. Sucurile acidulate cresc șansele de obezitate, mai ales la copii și femei. Aici sunt incluse și băuturile care nu ni se par amenințătoare, precum ceaiul sau cafeaua. Știm cât poate fi de greu să renunți la un viciu precum cafeaua, însă încearcă măcar să o bei fără zahăr.

Consumă multe proteine

Proteinele mențin nivelurile de insulină și zahăr prezente în sânge, mai mult decât carbohidrații. Ouăle și shake-urile de proteine sunt variante excelente pentru a-ți asigura consumul regulat. Vei observa că nu îți va fi foame atât de repede, fiind suficient de consistente încât să nu mai ai nevoie de o altă gustare câteva ore bune. Cu toate acestea, nu ar trebui să faci excese. O porție cam cât palma ar trebui să fie suficientă pentru a-ți satisface nevoile.

Carbohidrații buni

Veștile bune sunt că nu doar cerealele și salatele sunt surse de carbohidrați. Chiar și legume precum broccoli, kale, fasole sau sparanghel reprezintă exemple de carbohidrați sănătoși , precum și conopida, ciupercile și roșiile. Obții astfel o varietate de legume pe care le poți combina în funcție de preferințe.


Alege grăsimile sănătoase

Grăsimile sănătoase mențin nivelurile de zahăr din organism și sunt necesare pentru formarea celulelor. Semințele și nucile, fructele precum avocado, măslinele neprocesate, uleiul de cocos, toate incluse în regim, sunt opțiuni excelente pentru asigurarea consumului de grăsimi sănătoase.

Gustări în caz de urgență

Experții recomandă ca atunci când știi că vei fi înconjurată de mâncare nesănătoasă, să păstrezi propriul supliment de gustare. Nuci, orez, soia, cereale sau fructe proaspete, care sunt ușor de depozitat, dar și foarte gustoase.


Respiră

Specialiștii recomandă să consumi alimentele într-o stare calmă, fără stres, făcând chiar câteva exerciții de respirație înainte de masă. Te ajută să absorbi mai bine mâncarea și provoacă metabolismul să ardă grăsimile, nu să le depoziteze. Un corp stresat va cere mai multă mâncare și va depozita grăsimea în jurul taliei.

Citește și:
Alimentele sănătoase care îți pot compromite dieta

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din health & diet