8 moduri prin care îți distrugi metabolismul

Metabolismul este, deseori, imposibil de controlat, însă există câțiva factori care îi afectează considerabil ritmul.

8 moduri prin care îți distrugi metabolismul

Fie că ți se pare că ai luat în greutate sau te simți obosită mai des decât de obicei, totul este consecința unor obiceiuri care îți afectează organismul. Iată care sunt cele câteva lucruri care îți pot da metabolismul peste cap, cu mare ușurință.

Lipsa unui mic dejun

Știm, și noi suntem la fel de ocupați ca tine, însă micul dejun este una din mesele cheie ale zilei, și suntem siguri că știi și tu acest lucru. Totuși, în cele mai pline zile ale tale, această masă este complet ignorată. Specialiștii ne recomandă luarea unui mic dejun, zilnic, pentru a avea energie care să se mențină pe parcursul întregii zile. Totodată, această masă ne ajută să ne abținem de la a ronțăi gustări nesănătoase, cum ni se face foame.

Nutriționiștii recomandă o masă alcătuită din omletă, pâine din făină integrală, sau smoothie-uri și granola. Toate acestea sunt bogate în nutrienți.

Diete, diete, diete

Dacă-ți doreșți să pierzi din greutate, atunci săritul peste mese nu este deloc indicat. De asemenea, mâncărurile pe care le consumi au un impact la fel de mare ca lipsa micului dejun. Specialiștii au recunoscut că schimbarea bruscă a dietei va afecta metabolismul și organismul pe termen lung. În cazul în care îți doreșți să slăbeșți, este recomandat să urmezi o dietă echilibrată.

Ne mai este recomandat să avem o dietă sănătoasă, tot timpul, nu doar înaintea unui eveniment important când ne dorim să slăbim un număr mare de kilograme, pentru a le obține înapoi și mai repede.

Nu bei apă

Apa este unul dintre cei mai importanți factori care ajută la întreținerea unui organism și corp sănătos și vitalizat. Este recomandat să bem aproximativ doi litri de apă pe zi, însă dacă nu reușești, atunci o soluție ușoară ar fi să-ți pui câteva semne pe sticla de apă, care să te îndemne să bei cât mai mult din ea.

Dacă ești un băutor de apă avid, atunci o recomandare a specialiștilor este să optezi pentru apă rece ca gheață, care va mări puterea de ardere a caloriilor. De exemplu, 6 căni de apă rece pe zi vor permite metabolismului să ardă cu 50 mai multe calorii decât de obicei.

Alegerea greșită a băuturilor calde

Se pare că selecția de băuturi calde poate avea și aceasta un impact negativ asupra organismului nostru. Consumul de prea multe băuturi cu cofeină și mult zahăr poate duce la un stil de viață nesănătos. Specialiștii ne propun alternativa ceaiului verde, care este dovedit a accelera ritmul metabolismului. Dacă nu îți place gustul tare al acestui tip de ceai, atunci alege băuturi calde infuzate din fructe, și nu din zahăr.

Lipsa somnului

Mulți specialișți au împărtășit faptul că lipsa somnului este un factor negativ în viața noastră. De cele mai multe ori, atunci când nu dormim destul, avem șanse mai mari să luăm în greutate. Astfel, organismul nostru simte nevoia de produse nesănătoase și bogate în grăsimi pentru a asimila energia necesară organismului.

Nu faci sport

Da, aici atenționam majoritatea persoanelor care lucrează într-un birou. Desigur, nu avem încotro atunci când job-ul nostru ne cere acest lucru, dar este bine să ne mișcăm cât de mult putem, chiar și la birou. Se pare că, stând în picioare, din când în când, metabolismul poate arde cu 50 de calorii, în plus, pe oră. Nu e nevoie să stai în picioare timp de 8 ore, dar dacă îți poți petrece diminețile făcând puțină mișcare, atunci metabolismul va menține un ritm sănătos și normal.

Apariția unei rutine când facem sport

Specialiștii ne sfătuiesc să încercăm, cât mai des, un exercițiu nou, când vine vorba de rutina noastră de fitness. A fost demonstrat că, odată ce intrăm într-o rutină, corpul nostru se obișnuiește cu acele câteva exerciții, iar metabolismul nu mai arde atât de multe calorii, deoarece exercițiul nu mai este perceput ca fiind dificil. Sunt recomandate exercițiile de mare intensitate, sau cele de tip HIIT, care ard calorii într-un ritm rapid și construiesc masă musculară.

Metabolismul este un element complex al organismului nostru, de aceea, este indicat să consultăm un nutriționist sau un antrenor personal, dacă ne dorim să pierdem în greutate sau să fim mai sănătoși.

Citește și:
8 fructe care au puține calorii și pe care trebuie să le consumi mai des

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din health & diet