Cu toții avem acele zile care se simt interminabile, fără sfârșit, de parcă tot ce ar fi putut să meargă prost deja a mers, acele zile care ne fac să ne întrebăm cum va fi posibil să ne trezim mâine, nevoiți să o luăm de la început.
Deși nicio cantitate de măști de față sau de băi cu spumă nu te poate consola atunci când vine vorba de abordarea unor probleme reale, făcând anumite lucruri te va ajuta să te relaxezi, oferindu-ți un impuls de energie pentru a te repune din nou pe picioare! Indiferent de situația ta, acestea sunt lucruri –atat mici, cât și mari- pe care le poți face pentru o relaxare psihică mult meritată!
Aceasta este o opțiune grea atunci când vine vorba de -30 de grade afară, dar chiar și o plimbare rapidă cu câinele tau în jurul blocului te poate revigora. Dacă trăiești in apropierea unui parc sau a oricărui tip de spațiu deschis, plimbându-te sau alergând afară îți va conferi un cu totul alt sentiment față de alergatul pe bandă la sală, într-un spațiu închis. Deci, mergi afară!
Fiind intr-o cameră întunecată, neavând niciun fel de distracție (nu există opțiunea să te oprești la jumătatea drumului și să navighezi pe Instagram restul orei) face minuni pentru mintea ta. Permițându-i minții tale să evadeze într-un loc total lipsit de stres, îți va lăsa un sentiment inimaginabil – e ca și când ai apasa un buton de reîncepere a minții tale.
Știm cu toții că o mască de față nu îți va rezolva problemele așa cum am fi sperat noi, dar asta nu înseamnă că nu ne va face să ne simțim puțin mai bine. Închide-ți telefonul, umple-ți cada cu spumă, aprinde niște lumânări și dă-i drumul la relaxare!
Renunță la obiceiul de a-ti bea ceaiul/cafeaua pe grabă dimineața când te grăbești spre serviciu. Fă-ți ceaiul/cafeaua ta preferat/ă și oferă-ți niște timp pentru a naviga pe Instagram/Facebook fara să te simți vinovat!
Nicio ființă umană de pe această planetă nu este capabilă să lucreze 8 ore fara sa ia o pauză pentru a-și repune gândurile în ordine. Chiar dacă lucrezi acasă sau într-un birou, fixează-ți o oră pentru tine, o pauză zilnică.
Alocând chiar și 5 minute pentru a-ți scrie din gânduri și idei – indiferent de acestea – înainte de culcare (în loc să stai pe telefon) îți va oferi un sentiment de ușurare si un somn mai adânc.
Dacă ești dependent de muncă și întâmpini dificultăți atunci când vine vorba de a-ți aloca timp pentru o pauză, atunci e timpul să spui DA planurilor de a ieși în oraș. Pune-ți deoparte un timp exclusiv pentru a te distra! Fie ca ieși la un suc cu prietenii sau că mergi la o petrecere, fă-ți timp pentru a te putea deconecta total de locul de munca, astfel scăpând de stres.
Fă din citit un obicei! Îți va permite să evadezi din realitate pentru cateva momente și pentru cei ce lucrați toata ziua cu ochii in calculator, mai mult ca sigur vă va relaxa!
Text: Ana Botocan
Foto: Imaxtree