Te-ai săturat să tot plătești abonamente de fitness pe care ajungi să nu le onorezi, iar gândul de a face mișcare într-o sală plină îți dă fiori?
Iată cum poți fi în formă fără să mergi la sală!
Chiar și cei mai disciplinați oameni într-ale stilului de viață sănătos ar întâmpina obstacole psihologice dacă ar mânca mereu aceleași lucruri și dacă ar repeta la nesfârșit același gen de exerciții. Deci, nu e de mirare că te apuci să mănânci sănătos și să faci mișcare, doar pentru a te întoarce la vechile obiceiuri după câteva săptămâni.
E normal, doar te plictisești! Include mereu în alimentație feluri noi de mâncare sănătoasă, iar exercițiul fizic variază-l pe cât posibil. Azi alergi, mâine înoți, poimâine mergi cu bicicleta, sari coarda sau dansezi în club.
Vești bune! Studiile au arătat că persoanele care țin o dietă strictă toată săptămâna pierd mai greu din kilogramele în plus decât cei care mai mușcă din cașcaval, din când în când. Fie la propriu, fie la figurat, cu un desert, o felie de pizza sau un popcorn cu unt. Atunci când nu îți refuzi plăcerile, corpul te va răsplăti.
Cine a spus că mușchii se fac doar numărând repetări sau alergând fără destinație pe bandă? Poți să-ți cumperi cercuri de hula și să-ți exersezi mișcările senzuale din șolduri, o coardă ca să faci un campionat, ca în vremurile bune, sau să încerci un tutorial ca să înveți pas cu pas tainele dansului din buric. Timpul trece altfel când te distrezi!
Deși laptele nu este pentru toată lumea (multe persoane sunt intolerante), se pare că produsele lactate, deși sunt foarte bogate în grăsime, te pot ajuta să fii mai slabă. Conform unui studiu realizat în Australia, iaurtul și produsele derivate din lapte oferă o senzație de sațietate care îți domolește apetitul de gustări dulci și vinovate.
Chiar dacă vrei să slăbești, asta nu înseamnă că trebuie să sari peste primul fel. Supele sunt relativ sărace în calorii și îți taie apetitul pentru felul doi, de care, indiferent cât de delicios ar fi, nu vei mai avea la fel de mult chef.
Când ai un abonament la sală, vei merge fie dimineața, înainte de orice, fie seara, după ce îți termini treaba. Iar asta înseamnă că, de obicei, nu vei avea timp să mănânci înainte de a depune efort. Iar după sport îți va fi foarte foame, drept urmare, vei avea tendința să faci excese. Pentru a preveni aceste porniri, e foarte important să te hrănești înainte să faci mișcare, dar și pentru a fi la capacitate maximă.
Pentru a scăpa de grăsimea încăpățânată de pe abdomen și de pe trunchi, nu e suficient să faci mișcare. Dieta ta trebuie să includă grăsimi saturate, adică bune, care te ajută să arzi calorii toată ziua. Deci, include în alimentație peștele, uleiul de măsline, uleiul de cocos și ia suplimente de Omega 3 sau semințe de cânepă.
Foto: Arhiva ELLE