7 trucuri de fitness care te vor face mai sănătoasă într-o singură zi

Este deja cunoscut faptul că antrenamentele de fitness eficiente înseamnă un efort extrem de mare și o implicare zilnică obligatorie. De asta nu prea ne surâde ideea.

Nimeni nu se trezește pe la cinci dimineața ca să alerge vreo 10 kilometri, nimeni nu alege boabele de quinoa în locul unor felii de pizza și nimeni nu va prefera spălatul vaselor în detrimentul unui desert delicios (și dacă e cineva care face asta, ei bine, felicitări… tocmai ai câștigat aurul la olimpiadă!)


Din fericire, există și metode mai ușoare și plăcute pe care poți să le aplici chiar acum, iar rezultatele pot apărea chiar mâine dimineață (și sunt chiar dovedite științific). Cu siguranță pătrățelele lui Ryan Gosling nu se vor muta pe abdomenul tău într-o zi, însă te vei simți mai bine, mai sănătoasă.

1. Bea un lichid mai cald și mai verde

Da, este vorba despre ceaiul Matcha! Acesta previne riscul cancerului, reduce posibilitatea apariției bolilor de inimă, te va ajuta să pierzi din greutate și impulsionează performanța exercițiilor. Sună minunat, nu? Bea acest ceai dimineața și vei simți beneficiile.


2. Exersează folosind un Foam Roller înainte de culcare

Înainte de somn, pregătește-ți corpul exersând câteva minute cu un Foam Roller ce te va ajuta la întinderi. Vei scăpa de durerile aflate la nivelul mușchilor, vei elibera tensiunea din corpul tău și îți vei pregăti corpul pentru exercițiile de dimineață.

3. Închide tot, la propriu

Tot ceea ce ține de electronice îți va împiedica odihna de seară. Lumina albastră a telefonului, de exemplu, stimulează creierul să stea treaz. În locul acestuia, citește o carte sau o revistă.

4. Ia o pastilă

Știm că, în general, suplimentele alimentare sau o vitamină luată pe zi nu te ajută atât de mult. Dar poți apela la alte metode care îți vor aduce beneficii. De exemplu, uleiul de pește deține acizi grași Omega 3 ce te vor ajuta să scapi de toată grăsimea acumulată. Apoi ia în fiecare zi pastile de Zinc și Magneziu. Zincul îți întărește sistemul imunitar și crește nivelul de testosteron.

5. Profită de soare


Soarele te va ajuta să obții suficientă vitamina D ce te va proteja de riscul apariției diabetului, bolilor de inimă și cancerului la prostată, în cazul domnilor. În plus, această vitamină pe care o eliberează razele solare te va ajuta să ai un somn mai rapid și mai profund. Așa că profită de zilele călduroase, nu te ascunde în casă sau în locuri ferite de lumina soarelui.

6. Amenajează-ți dormitorul ca și cum ar fi o peșteră

În primul rând, înainte de somn, corpului tău îi va face bine o temperatură mai scăzută. În al doilea rând, dormitorul tău trebuie să emane o atmosferă chill și întunecată. Lumina îți va deranja intențiile de a adormi, așa că simte-te liberă să îți achiziționezi o mască pentru somn liniștit, ori niște draperii puternice.


7. Mergi desculță prin casă

Picioarele tale îți susțin 25% din oasele corpului și o cantitate masivă de ligamente și nervi. Dacă mergi desculță prin casă mai mult, îți vei îmbunătăți circulația și vei elibera din tensiunea șoldurilor și a genunchilor. De asemenea, vei îmbunătăți mișcarea gleznei.

Citește și:
Cele mai bune ceaiuri pentru slăbit, pe care merită să le încerci

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din health & diet