La finalul unei zile obositoare tot ce iti poti dori este sa te bucuri de un somn odihnitor, pentru a reusi sa faci fata unei intregi saptamani de munca. Din pacate insa, multi factori ne afecteaza somnul si, din cele 8 ore programate pentru somn, ajungi sa dormi de fapt 5-6, in rest chinuindu-te sa adormi. Desi in unele cazuri aceasta problema poate fi rezolvata doar cu ajutorul unui medic, poti incerca sa iti creezi si aceste obiceiuri care te vor ajuta sa dormi mai bine.
1. Fa o baie fierbinte
In timpul noptii, temperatura corpului scade treptat, asadar o baie fierbinte te-ar putea ajuta sa ai un somn mai odihnitor. Ridicandu-ti temperatura corpului cu un grad sau doua cu o baie de 20-30 de minute, te va ajuta sa intri intr-o stare de somnolenta. Daca pentru tine o baie cu multa spuma nu este metoda preferata de relaxare, poti incerca sa faci si un dus fierbinte, insa acesta nu va fi la fel de eficient.
2. Foloseste un comutator de lumina „inteligent'
Inainte de a te culca, organismul trebuie sa simta ca este un moment potrivit si acest lucru este influentat de cantitatea de lumina pe care o primeste. Cel mai bine este sa iti instalezi un comutator de lumina „inteligent' si, pe masura ce te apropii de ora de culcare, sa scazi intensitatea luminii.
3. Fa-ti un ritual de ingrijire
Incearca ca in fiecare seara sa iti faci un ritual de ingrijire. In felul acesta corpul tau va simti ca este momentul sa odihneasca. Acest ritual poate consta in parfumarea camerei cu un odorizant special, perierea parului sau folosirea cremelor de hidratare. In felul acesta vei avea parte si de un rasfat si de un somn odihnitor.
Citeste si:
6 lucruri din dormitorul tau care iti afecteaza somnul
4. Fii atenta la ce mananci si bei seara
Incearca sa eviti sa bei cafea dupa-amiaza, deoarece aceasta ramane in corp mai mult timp, iar efectele ei se vor simti atunci cand vei incerca sa adormi. Totodata, chiar daca tu consideri ca o tigara inainte de somn te relaxeaza, nicotina face exact opusul, deoarece creste ritmul cardiac si activitatea cerebrala.
5. Inchide dispozitivele electronice
Inainte sa te culci, renunta la Facebook si nu-ti verifica mailul. Orice poate astepta pana dimineata. Alege in schimb sa citesti o carte sau o revista. Dispozitivele electronice, smartphone, tablete si chiar televizoarele au acea lumina care stimuleaza creierul si ingreuneaza odihna.
6. Poarta sosete
Daca este vara, acest obicei cu siguranta nu este unul potrivit, insa in timpul iernii, daca esti o persoana careia ii este mereu frig, o pereche de sosete te-ar putea ajuta sa dormi mai bine. Este necesara o buna circulatie in zona extremitatilor, iar sosetele din bumbac vor asigura inca un strat care va ajuta la incalzirea picioarelor.
Citeste si:
8 lucruri pe care obiceiurile de somn le spun despre sanatatea ta
7. Creeaza-ti o atmosfera placuta
Aeriseste mereu camera inainte sa te culci si foloseste odorizante speciale. Nu uita de lumanarile parfumate, deoarece acestea te ajuta sa creezi o atmosfera relaxanta. Fa-ti un ceai si citeste inainte de a te culca. Te va ajuta sa fii mai odihnita.
Foto: Imaxtree