7 mituri despre sanatate – demontate!

In aceasta epoca a informatiilor, sfaturile despre viata, sanatate sau beauty reusesc sa ne invadeze din toate partile. Este usor sa ne lasam pacalite de cea mai noua tendinta de wellness sau sa incepem o noua dieta, doar pentru ca toate vedetele o urmeaza.

7 mituri despre sanatate - demontate!

Insa, nu toate aceste noi tendinte si sfaturi reusesc sa ne ajute cu adevarat! Noi am incercat sa aducem lumina asupra unor sfaturi despre sanatate intens vehiculate, insa fara un suport valid.

Mitul nr. 1: Migdalele sunt gustarea perfecta!

Este adevarat, migdalele sunt nuci sanatoase,  foarte bigate in nutrienti. Insa, cantitatea insemnata de proteine, magneziu si fibre nu anuleaza aportul caloric enorm al acestor mici si delicioase seminte. Stim ca este foarte usor sa mananci multe migdale, dar incearca sa te limitezi doar la cateva pe zi, pentru a nu obtine un efect negativ, de a pune cateva kilograme in plus!

Mitul nr.2: O dieta fara gluten este mai sanatoasa!

Glutenul este un subiect intens discutat in ultimii ani.  Insa, nu exista nici o dovada fizica care ar putea demonstra ca excluderea alimentelor ce contin gluten din dieta noastra ar avea beneficii asupra sanatatii noastre. De asemenea, nu exista nici un test medical validat care ar putea atesta sensibilitatea fata de acest component intalnit in majoritatea produselor de panificatie.

Mitul nr. 3: Fiecare persoana ar trebui sa ia suplimente de vitamine!

Un studiu publicat in revista Annals of Internal Medicine', in 2013, a dezvaluit ca vitaminele si suplimentele atat de intens recomandate, nu au nici un efect pozitiv asupra bunastarii corpului nostru, ci sunt metode prin care companiile farmaceutice reusesc sa obtina un venit in plus.

Daca ai un regim alimentar sanatos, in care incorporezi alimente cu un continut nutritiv ridicat si necesar unei bune functionari a organismului, nu ai de ce sa-ti faci griji! In cazul femeilor insarcinate exista posibilitatea ca acestea sa duca lipsa de anumite vitamine, de aceea ar trebui sa isi intrebe medicul ce suplimente ar fi necesare.

Mitul nr.4: O cana cu apa calda si lamaie, dimineata, iti va detoxifia organismul!

O metoda de a incepe ziua, intens promovata de Miranda Kerr, este de a bea o cana cu apa calda si lamaie. Modelul a marturisit ca astfel isi detoxifiaza organismul, insa acest lucru nu este in totalitate adevarat! Nu ar trebui sa te astepti la minuni din partea acestui obicei, deoarece tot ce poate face o cana cu apa calda si lamaie este sa iti porneasca metabolismul si sistemul digestiv, nu sa iti detoxifieze organismul.

Mitul nr.5: Exista un condiment atotputernic: curcuma!

Foarte popular in bucataria indiana si in Ayurveda, curcuma sau turmeric, in engleza, este un condiment ce a dobandit notorietate si in Vest, fiind considerat un condiment-minune. Este adevarat ca acesta contine o parte insemnata de antioxidanti, are capacitati anti-inflamatorii si iti protejeaza ficatul, insa, acesta ar putea avea efecte negative daca iei anumite medicamente. Pastilele impotriva aciditatii gastrice sau cele pentru fluidizarea sangelui nu sunt compatibile cu acest condiment, aceasta combinatie poate fi chiar periculoasa uneori!

Mitul nr. 6: Batoanele de proteine sunt o gustare sanatoasa!

Daca te-ai obisnuit sa mananci batoane de proteine pe post de gustari, ei bine, afla ca nu faci nimic altceva decat sa mananci o bomboana mai scumpa. Adevarul este ca majoritatea brandurilor ce produc batoane de proteine adauga doar cateva elemente nutritive acestora. Data viitoare cand esti tentata sa ai o astfel de gustare, citeste eticheta si alege-l pe cel cu cele mai putine ingrediente, care nu are mai mult de 5 grame de zahar si cel putin 5 grame de fibre.

Mitul nr.7: Exercitiile fizice pentru abdomen iti vor oferi un fizic de invidiat!

Pentru a obtine atat de ravnitele patratele de pe abdomen, nu este suficient sa antrenezi doar muschii acestei zone a corpului. O conditie fizica de invidiat, cu un abdomen sculptat, este rezultatul unor antrenamente intense, ce pun in miscare mai multe grupe de muschi, precum exercitii cardio, sau intervale HIIT, pentru a topi grasimea si pentru a modela muschii.

Foto: Young, sporty and fit girl pumping a dumbbells isolated on white from Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din health & diet