Nicio femeie nu este pregătită să împlinească 30 de ani, iar asta le sperie pe majoritatea femeilor. Auzim tot felul de lucruri despre apariția părului cărunt, pielea care începe să-și piardă din elasticitate, presiunea de a ne așeza la casa noastră, dar și despre copii, asta în cazul în care nu ai deja.
Odată ce ajungi la vârsta de 30 de ani, începi să te simți ca și cum ai atins deja apogeul și nu mai ai timp să faci toate lucrurile pe care ți le dorești. În fond, este o etapă firească pe care toate o parcurgem și ne poate face chiar mai încrezătoare.
Important este să te simți bine în pielea ta și să te bucuri de fiecare etapă prin care trece corpul tău. Iată o parte din lucrurile care se întâmplă cu corpul după 30 de ani:
Un lucru care te poate îngrijora atunci când faci 30 de ani este fertilitatea. Poate fi o problemă doar în cazul în care îți dorești copii, iar dacă îți dorești, atunci e posibil să intri în panică. Multe dintre noi amânăm momentul acesta deoarece vrem o carieră înfloritoare. Iar odată cu atingerea pragului de 30 de ani, intrăm în criză de timp.
Conform specialiștilor, fertilitatea femeilor începe să scadă încă de la 32 de ani. Alegerile în ceea ce privește stilul de viață, pe care le facem la 20 de ani, ne pot influența fertilitatea și ne pot menține fertile mai mult timp. Dacă evităm orezul alb, zahărul alb și reducem consumul de alcool, în mod cert va avea un efect pozitiv asupra fertilității tale.
O problemă cu care femeile se confruntă este căderea părului. Obiceiurile precum uscatul la o temperatură prea ridicată, utilizarea plăcii de păr sau a ondulatorului afectează sănătatea părului tău. Până și sprâncenele sunt afectate. O altă problemă ar fi apariția primelor fire albe, care cu siguranță te fac să intri în panică.
Și oasele tale au de suferit odată cu înaintarea în vârstă. Conform unor studii făcute de specialiști, puterea oaselor tale ating punctul maxim la 30 de ani și scade în anii următori, lucru care poate duce la fracturi ale oaselor destul de severe. Consumul în cantități moderate de calciu poate menține un echilibru în ceea ce privește sănătatea oaselor tale.
Un alt șoc este legat de metabolism. Femeile care întotdeauna au fost slabe pot fi într-adevăr uimite că, după 30 de ani, metabolismul lor încetinește și le este mult mai greu să slăbească. Este destul de greu să-ți menții greutatea mulți ani la rând, mai ales dacă nu ai o disciplină în stilul tău de viață. Un metabolism încetinit poate duce la apariția firelor albe, liniilor fine, dar și a ridurilor.
Pielea ta începe să îmbătrânească odată cu vârsta, iar producția de colagen începe să scadă. Un lucru pe care îl poți face în legătură cu procesul de îmbătrânire al pielii este aplicarea unor creme locale care conțin retinoid, un medicament derivat de la retinol și pe bază de vitamina A. Este utilizat în mod special în cazurile grave de acne, dar și de psoriazis. Nu uita, însă, retinoidul este contraindicat dacă ești însărcinată deoarece poate provoca malformații fătului.
Ciclul tău menstrual poate suferi modificări, prin faptul că se poate deregla. Diminuarea unor hormoni importanți precum estrogen și progesteron îți afectează ciclul menstrual, ceea ce poate duce la dereglarea acestuia, sângerări abundente sau chiar mai ușoare. Se poate întâmpla ca unele femei să înceapă mai devreme menopauza, așa numita pre-menopauză, care se declanșează în jurul vârstei de 30 de ani. Această perioadă duce la modificarea ciclurilor menstruale, schimbări de comportament și chiar infertilitate.
Procesul de îmbătrânire presupune și creșterea riscului apariției unor boli specifice vârstei, cum ar fi cancerul. Acest lucru se întâmplă din cauza inflamației cronice acumulată în decursul anilor.
1. Nu fuma! Fumatul grăbește procesul de îmbătrânire, atât al organismului, cât și al pielii.
2. Controlează-ți greutatea. Obezitatea este una dintre problemele cu care femeile se confruntă tot mai des.
3. Fă exerciții în mod regulat. Exercițiile te ajută să îți menții greutatea stabilă, dar contribuie și la starea de bine.
4. Evită expunerea la soare pe timpul zilei, iar dacă o faci, folosește creme cu protecție solară.
5. Evită stresul și odihnește-te cât mai mult. Esențial este să dormi minim 8 ore pe noapte.
Foto: Instagram