7 activități de zi cu zi care te ajută în lupta cu kilogramele în plus

Dacă vrei să pierzi în greutate și ai aplicat până acum aproape fiecare sfat pentru succes, este timpul să încerci ceva nou.

Fiecare secundă de fitness contează, și chiar și dacă poți strecura o foarte scurtă sesiune în programul tău aglomerat, trebuie să începi de undeva, nu? Așa că fă-ți timp în fiecare zi să îți setezi prioritățile și să îți intri în formă. Pentru început, încearcă unele activități de zi cu zi care te pot ajuta foarte mult în lupta cu kilogramele în plus!


1. Trezește-te mai devreme cu 10 minute și fă câteva exerciții

Pentru că te trezești devreme, pentru a avea timp să te pregătești pentru ziua ce tocmai începe, de ce să nu îți trezești simțurile cu un scurt și ușor antrenament? Doar 10 minute de fitness dimineața se compun din seturi de genoflexiuni, sărituri, flotări, și ce mai vrei tu, și îți pot îmbunătăți ritmul metabolismului.

2. Urcă pe scări în loc să iei liftul

Pune-ți picioarele la treabă și urcă scările, nu are rost să stai la coadă să iei liftul, mai ales dacă mergi doar două etaje. Scările te ajuta să ai un posterior frumos, să ai o siluetă mai suplă și, de asemenea, îți oferă un boost de energie!


3. Parchează departe și mergi pe jos până la destinație

În timp ce mergi în sus și în jos pe culoarele din parcarea de la supermarket, nu pierzi numai timp prețios ci și oportunitatea unui mic antrenament! Parchează în cel mai îndepărtat loc și mergi în viteză către magazin. Vei arde rapid niște calorii și te vei simți mai în formă atunci când vei ajunge.

4. Folosește-ți inteligent pauza de masă

Să stai pur și simplu la masă poate fi foarte plictisitor, mai ales când afară e o zi frumoasă. Așa că schimbă-ți un pic programul și ieși la o plimbare sau la o alergare scurtă în pauza de masă. Când te întorci, poți mânca o salată la birou. Vei avea o mare satisfacție știind că ai pus pe primul loc sănătatea și fitness-ul!

5. Stai cu genunchii flexați atunci când te speli pe dinți

Să te uiți absentă în oglindă în timp ce te speli pe dinți este o pierdere de timp și de energie. Așa că ia un loc: sprijinită de perete, cu genunchii îndoiți la 90 de grade, lăsându-ți greutatea pe călcâie.


6. Întâlnește-te cu o prietenă ca să vă antrenați împreună

Dacă nu îți găsești niciodată timp ca să te întâlnești cu o anumită prietenă și nici să te antrenezi, de ce să nu le faci pe amândouă odată? Sun-o și întâlniți-vă pentru o ședință de aerobic, o plimbare cu bicicletele sau o alergare prin parc. Studiile arată că îți poți păstra motivația pentru mai mult timp dacă faci sport împreună cu o altă persoană. Vă puteți încuraja reciproc.

7. Un mic exercițiu înainte de a te duce la culcare


Acum, în timp ce te pregătești de culcare, așază-te în poziția de flotare, pe antebrațe, și încearcă să rămâi așa timp de un minut. Acest exercițiu îți lucrează mușchii spatelui, mușchii abdominali, dar și pe cei ai picioarelor. De asemenea, te ajută să arzi mai multe calorii, chiar și în starea de repaus.

Citește și:
Trucuri simple pentru a scăpa de grăsimea de pe abdomen

Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din health & diet