6 substitute ingenioase pentru ulei!

Exista alimente care reusesc sa inlocuiasca cu brio uleiul, chiar daca ar putea sa ti se para bizar. Fa o incercare si vei descoperi o modalitate cu totul noua de a gati, fara ulei!


1. Bulion

Te-ai obisnuit sa sotezi legumele sau carnea folosindu-te de ulei, insa afla ca poti face acelasi lucru cu ajutorul bulionului. De legume sau de pui, este suficient sa incalzesti cateva linguri de bulion in tigaie inainte de a gati legumele sau carnea. Secretul este sa amesteci ingredientele cat mai des si sa adaugi bulion pe parcurs.

2. Apa

O solutie cu totul neasteptata este apa, insa te asiguram ca aceasta poate inlocui cu succes uleiul in procesul de gatit. De asemenea, dressing-ul pentru salate poate fi facut pe baza de apa in loc de ulei, desi acesta va fi mai lichid.


3. Suc

Pentru a te juca putin cu aroma salatei tale preferate este suficient sa renunti la ulei in favoarea sucului. Da, ai citit bine! Sucul proaspat de legume sau fructe poate inlocui uleiul din dressing-uri. Este mai consistent decat apa si va adauga savoare. O salata cu spanac si branza de capra va fi completata cu succes de un dressing pe baza de suc de rosii sau un suc de citrice.

4. Banane

Prajiturile tale preferate pot fi acum mai sanatoase, daca inlocuiesti uleiul cu banana. Acest fruct este perfect pentru prajiturile mai dense, asemeni negreselor, datorita texturii sale mai vascoase. Un lucru benefic de stiut este ca atunci cand decidem sa inlocuim uleiul, ar trebui sa adaugam un pic de zer sau putin mai mult zahar, pentru ca prajitura sa nu fie crocanta.


5. Avocado

Avocado este un aliment-minune, ce inlocuieste cu usurinta uleiul sau untul din unele feluri de mancare. Tot ce trebuie sa faci este sa maruntesti fructul cu ajutorul unui blender. Acesta poate fi folosit impreuna cu banana, pentru a inlocui uleiul din prajituri si este perfect pentru dulciurile ce contin ciocolata, gustul avocado-ului fiind mascat. De asemenea, foloseste-l cu incredere pe poste de dressing, deoarece va adauga consistent salatelor. Amestecat cu putina sare si suc de lamaie, avocado este substitutul perfect pentru unt!


6. Lapte de nuci

Laptele de nuci este potrivit pentru supele-crema si pentru sosurile consistente, pentru care te-ai obisnuit sa folosesti unt. Vestea buna este ca poti sa prepari acest ingredient chiar la tine acasa. Amesteca o cana cu nuci lasate la macerat peste noapte cu 4 cani cu apa si apoi scurge acest lapte cu ajutorul unei fasii de tifon. Atat!

Foto: Olive oil and olive branch backlit on old olive tree from Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din health & diet