6 lucruri pe care să NU le (mai) faci la birou în timpul pandemiei de Coronavirus

La începutul pandemiei, vedeam noile reguli ca pe niște măsuri extreme temporare – la câteva luni distanță, ele au devenit noua noastră rutină.

6 lucruri pe care să NU le (mai) faci la birou în timpul pandemiei de Coronavirus

Nu mai e niciun secret faptul că virusul COVID-19 a adus schimbări drastice la locul de muncă – lucrăm diferit, ne purtăm diferit și, de cele mai multe ori, situația ne impune să ne abținem de la a face acele lucruri „normale” cu care ne obișnuisem la birou.

Pe multe dintre acestea le făceam aproape din reflex; nici nu ne gândeam prea mult înainte să acționăm, fiindcă ele deveniseră o parte cât se poate de naturală a activității noastre la serviciu.

Pandemia de coronavirus a schimbat, însă, toate aceste obiceiuri – iată 6 lucruri pe care nu ar trebui să le mai faci niciodată la birou în această perioadă tensionată, potrivit theladders.com:

Să stai toată ziua fără să te speli pe mâini

Dacă ai atins mânerul ușii, masa sau scaunele din sala de conferință, întrerupătorul, telefonul sau practic orice altceva din birou, există șanse ca mâinile tale să fie contaminate.

Acest fapt e la fel de valabil pentru propriul birou, propria tastatură, propriul mouse sau telefon. Până la urmă, dacă mâinile tale ar fi contaminate cu COVID-19, sunt șanse majore ca toate lucrurile de pe birou pe care le atingi cel mai frecvent să fie și ele contaminate. Spală-te pe mâini! Ideal, ar trebui să îți dezinfectezi mâinile timp de cel puțin 20 de secunde.

Să îți faci biroul să miroasă ca o fabrică de clor

E foarte bine să îți creezi și menții o rutină de dezinfectare a suprafețelor pe care le atingi frecvent (cum ar fi biroul), însă rezistă tentației de a exagera cu dezinfectatul – multe persoane sunt sensibile, alergice chiar la mirosul soluțiilor de curățare precum clorul sau alți înălbitori.

Să folosești lucrurile altui coleg

Fără să ne dăm seama, folosim computerul, telefonul sau biroul colegilor. Chiar și când te lași puțin pe biroul colegului/colegei cu care colaborezi pentru un proiect, nu faci altceva decât să dai mai departe virusul. Ai foarte mare atenție la cât de mult atingi obiectele colegilor de birou și, oricând e posibil, încearcă să nu le folosești decât pe ale tale. Să îți ții mâinile pe lângă corp de câte ori ești în altă parte decât propriul birou ar putea fi cea mai bună idee.

Să ții ședințe de mare amploare în spații mici

Lucratul în proximitatea peste limită a colegilor reprezintă un mare factor de infectare cu virusurile transmisibile prin aer, precum COVID-19. Dacă ședințele tale se remarcă printr-un număr mare de persoane așezate în jurul mesei de conferințe, ai putea crește riscul de infectare cu coronavirus al întregului birou.

Mult mai bine ar fi să limitezi numărul de participanți la ședință. Ori, atunci când este posibil, alege spații mai mari unde să ții aceste conferințe, ca angajații să poată avea mai mult loc. O altă opțiune este să ții ședințele virtual, în regim online, chiar și în interiorul aceluiași birou – această alegere va ține fiecare participant singur în propriul birou în loc de a-i aduna pe toți să stea în aceeași încăpere.

Să dai mâna cu cineva

Faimoasa strângere de mână a oamenilor de afaceri nu este neapărat pe cale de dispariție, însă ar fi mai bine să eviți acest gest măcar în viitorul apropiat, fiind printre cele mai ușoare forme de transmitere a virusului. O simplă încuviințare din cap sau „o strângere de mâini virutală” servesc, de cele mai multe ori, aceluiași scop.

CONȚINUT VIDEO ELLE

Să-ți închizi ușa

Nu o să-ți poți ține mereu ușa larg deschisă, însă făcând asta de câte ori este posibil îi poți ajuta pe colegii tăi să evite să atingă mânerul ușii. Să împingi puțin în ușa întredeschisă cu cotul sau cu mâneca bluzei te ajută să eviți să îți contaminezi mâinile, față de a deschide ușa normal.

Citește și:
VIDEO: Un chirurg britanic a făcut o demonstrație a felului în care masca îți afectează respirația

Text: Cristiana Daraban
Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din video