6 beneficii pe care sexul le are asupra stării tale de sănătate

Știm bine că o partidă toridă de sex poate înlocui cu succes un antrenament de mare dificultate la sală, însă acesta nu este singurul beneficiu pe care activitatea între așternuturi le are pentru sănătatea organismului nostru.

Descoperă care sunt celelalte efecte pozitive ale sexului și adună mai multe motive pentru a petrece timpul între așternuturi cu partenerul tău!


1. Sexul reduce riscul de a suferi un atac de cord

Cercetările de specialitate au demonstrat că bărbații care fac sex de două sau trei ori pe săptămână au reduse la jumătate șansele de a face infarct sau atac de cord. De asemenea, sexul păstrează testosteronul și estrogenul în limitele normalului, un lucru extrem de benefic, deoarece un nivel scăzut al oricărui dintre acești doi hormoni cauzează osteoporoză sau boli de inimă.

2. Reduce stresul!

Endorfinele ce se elimină pe durata activității sexuale reprezintă cel mai bun remediu pentru o viață nu doar sănătoasă, dar și fericită. Îmbrățișările și atingerile au capacitatea de a atenua stările de anxietate și nervozitate, luptând și împotriva instalării depresiei. În plus, excitarea sexuală stimulează centrii plăcerii și ai recompensei din creier, de aici și starea de bine.


3. Întărește sistemul imunitar!

Se zice că persoanele care sunt active din punct de vedere sexual își iau mai puține zile libere pe motiv de îmbolnăvire. Studii efectuate la Universitatea din Pennsylvania au demonstrat că studenții care aveau parte de sex de două ori pe săptămână se bucurau de un nivel cu 30 % mai însemnat de anticorpi numiți imunoglobulină A, decât cei care erau mai pasivi sexual.

4. Vei dormi mai bine după sex!

Somnul după o partidă de sex este de cele mai multe ori o perioadă de adevărată relaxare. Motivul pentru care ți se face, atât ție, cât și partenerului tău, foarte repede somn după activitatea sexuală este deoarece un hormon numit prolactină este eliberat în organism. Acest hormon induce stările de relaxare și somnolență.

5. Atenuează durerile!

Datorită acțiunii intense a oxitocinei, cunoscută drept „hormonul iubirii' înainte de a atinge orgasmul, nivelul endorfinelor crește. Această eliberare de endorfine poate fi comparată cu efectul unor substanțe opiacee, iar senzațiile de durere din corp, asemenea migrenelor, durerilor articulare sau a simptomelor PMS, sunt diminuate.


6. Vei avea o piele mai luminoasă!

Orice cremă-minune poate fi întrecută de către o partidă de sex, datorită hormonilor care se elimină în corp în momentele de intimitate. DHEA, după cum sunt numiți acești hormoni de creștere, reușesc să restabilească structura pielii agresate de soare, fumat și nivelul înalt de cortizol, ce subțiază straturile pielii. Studii de specialitate efectuate în Scoția au reușit să confirme faptul că persoanele care sunt mai active sexual arată cu aproximativ șapte ani mai tinere.


Citește și:
12 trucuri pentru a deveni mai sănătoasă în doar o săptămână

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din health & diet