Toate acestea pot fi semnele unei dezvoltări anormale a celulelor în tiroidă, o glandă sub formă de fluture care se află la nivelul gâtului și al cărei rol este de a produce și a stoca hormoni, având practic un rol esențial în buna funcționare a metabolismului, influențând dezvoltarea și regenerarea normală a țesuturilor, producția de energie și de căldură sau ritmul cardiac.
Cancerul tiroidian afectează mai ales femeile cu vârsta între 30 și 60 de ani, iar simptomele sale aparent banale se pot dezvolta gradual în timp, așa că în cazul în care manifești unul dintre semnele de mai jos ar trebui să consulți un medic.
1. Simți o umflătura în interiorul gâtului
Acesta este probabil cel mai frecvent simptom care poate prevesti existența cancerului tiroidian. În cazul în care simți o astfel de modificare la nivelul gâtului, adresează-te unui medic specialist pentru investigații amănunțite. Acesta va depista dacă ceva e în neregulă cu tine fie prin simpla palpare a zonei, fie prin printr-un control cu ultrasunete.
2. Ai o durere în gât constantă
Chiar dacă nu simți o umflătură la nivelul gâtului, de multe ori te poți confrunta cu o durere inconfortabilă în gât. Aceasta, uneori, poate trăda existența unor mici nodului, existând posibilitatea ca aceștia să fie asociați cu prezența cancerului.
3. Observi schimbări de voce și răgușeală
Glanda tiroidă se află fix sub laringe, iar dacă există un nodul, acesta va apăsa pe el, fapt ce poate duce la schimbări ale vocii sau răgușeală. În cazul în care aceste simptome nu dispar în scurt timp cel mai bine este să îți faci un control.
4. Respiri și înghiți cu dificultate
Nodulii tiroidieni pot exercita presiune asupra traheei, lucru care îngreunează procesul de respirație. Cum traheea se află deasupra esofagului, și acesta poate fi afectat și de aici pot apărea dificultăți în momentul în care înghiți diverse alimente.
5. Tușești constant, deși nu ești răcită
Dacă te confrunți pentru o perioadă îndelungată de timp cu senzația de tuse fără să suferi de gripă sau răceală, e posibil ca aceasta să indice prezența unui nodul apărut la nivelul glandei tiroide. Pentru a elimina orice dubiu, vorbește cu medicul tău despre simptomele pe care le ai.
Citește și:
Vrei să scapi de kilogramele în plus? Stai departe de aceste fructe
Foto: Arhiva ELLE