5 semne mai puțin evidente că nu consumi suficiente vitamine

Deși de multe ori avem impresia că mâncăm suficiente fructe și legume zilnic, corpul nostru ne transmite des semnale că ducem lipsă de anumite vitamine.

5 semne mai puțin evidente că nu consumi suficiente vitamine

Iată principalele cinci semne care îți arată că trebuie să mărești consumul de vitamine:

1. Vederea în ceață

După o zi întreagă la birou, în fața computerului, considerăm că este aproape firesc să vedem în ceață sau să ne doară ochii. De fapt, de multe ori durerile de ochi sau vederea încețoșată sunt semne că nu consumi suficientă vitamina A. Dacă ai probleme cu vederea, mărește consumul de morcovi, cartofi dulci și ton.

2. Probleme cu tenul

Alimentația joacă un rol extrem de important pentru o piele sănătoasă. Dacă te confrunți cu probleme cu tenul și cremele nu sunt soluția potrivită, poate e cazul să faci schimbări în alimentație. Pe lângă hidratare, care ajută enorm tenul, există anumite alimente care combat acneea, tenul deshidratat sau porii dilatați. Mărește consumul de vitamina D2, care se găsește în pește, lapte, cereale, ouă, soia.

3. Depresie

Depresia și anumite afecțiuni cardiace sunt semne că organismul tău are nevoie de mai multă vitamina C. Dacă întâmpini stări anxioase uneori, încearcă să mărești cantitatea de citrice, ardei gras, pătrunjel, broccoli, care te vor ajuta să treci peste depresie și vor micșora riscul bolilor cardio-vasculare și chiar al cancerului.

4. Imunitate slăbită

Dacă ai zile în care te simți mai obosită decât de obicei sau nu mai poți face față activităților cotidiene, este posibil să ai carențe alimentare. Vitamina B6 este una dintre principalele surse de energie, iar folosită împreună cu magneziul ne ajută să fim mai energici și să ne concentrăm mai bine.

5. Probleme cu fertilitatea

Cunoscută și ca vitamina „fertilității”, vitamina E are un rol extrem de important pentru acelea dintre noi care își doresc să devină mame. Dacă îți dorești să rămâi însărcinată de ceva timp și nu reușești, încearcă să mărești aportul de vitamina E, care se găsește din abundență în: germeni de grâu, uleiuri vegetale, avocado, produse din cereale integrale, nuci, arahide, alune, migdale.

Citește și:
Semne subtile ce pot indică probleme grave de sănătate

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din health & diet