Cercetătorii au descoperit obiceiurile care ne pot crește speranța de viață.
Un studiu recent al Universității Harvard a avut ca obiectiv aflarea impactului pe care factorii stilului de viață îl au asupra mortalității premature și speranței de viață. Cercetarea a fost publicată în jurnalul Circulation și a fost una dintre cele mai mari ca dimensiuni realizată vreodată.
Cercetătorii au examinat istoricul medical al 120.000 de persoane, iar rezultatele nu au fost atât de surprinzătoare pe cât se așteptau. Aceștia au aflat că cei care urmăresc aceste cinci obiceiuri trăiesc cu 14 ani mai mult:
Studiul arată că este nesănătos consumul de alcool în cantități mari, acesta provocând boli ale inimii. Cercetătorii au descoperit că persoanele care beau alcool moderat, adică maximum două pahare pe zi (de preferat vin roșu), ar putea fi chiar mai sănătoase decât cele care nu beau deloc.
Fumatul a fost dintotdeauna o cauză primară a multor boli, și cu toate că suntem perfect conștienți de efectele pe care le produce, continuăm să le ignorăm. Renunțarea la fumat prelungește speranța de viață și contribuie la un stil de viață sănătos.
A fost demonstrat în repetate rânduri că exercițiile fizice reduc riscul bolilor de inimă și a diverselor afecțiuni cronice, ajutându-te să menții puterea din mușchi, un lucru foarte important odată cu înaintarea în vârstă. Specialiștii recomandă 30 de minute de exerciții în fiecare zi pentru un corp sănătos. De asemenea, exercițiile fizice încetinesc procesul de îmbătrânire.
Probabil cel mai puțin surprinzător obicei din această listă îl constituie consumul echilibrat de alimente. Cercetările arată că respectarea unei diete echilibrate de-a lungul vieții te ajută să trăiești mai mult. Există o mulțime de informații despre ceea ce trebuie și nu trebuie să mâncăm, însă cele mai frecvente recomandări se regăsesc în piramida alimentelor pe care ai văzut-o pentru prima dată, probabil, în școala generală – multe fructe și legume, carne slabă și pește, curcan, ouă, lapte, cereale și cât mai puțin zahăr procesat. Cel mai important lucru pe care trebuie să-l ții minte în legătură cu acest aspect este că ai nevoie de o dietă sănătoasă.
Indicele de masă corporală se referă la greutate, mai exact, greutatea calculată în funcție de înălțime. Cercetătorii sugerează menținerea unui indice de masă corporală între 18.5 și 24.9, în funcție de înălțimea și greutatea ta. Menținerea unui indice optim ajută la prevenirea bolilor de inimă și a diabetului.
Foto: Arhiva ELLE