5 moduri prin care să renunți la un obicei nesănătos

Fumatul sau consumul excesiv de zahăr sunt doar două exemple de obiceiuri nesănătoase la care, probabil, te-ai gândit de multe ori să renunți, dar nu ai găsit motivația necesară.

Din moment ce obiceiurile au nevoie de practică și repetiție pentru a se forma, același lucru se întâmplă și când decidem să renunțăm la ele. Pentru a abandona aceste obiceiuri, oricare ar fi ele, poți începe urmând acești cinci pași:


Ține nivelul stresului sub control

Multe obiceiuri, precum fumatul sau consumul excesiv de zahăr, includ secreția dopaminei de către creier, cunoscut sub forma de „recompensă'. Dopamina este o substanță care transmite semnale între neuronii din creier. Obiceiurile „recompensatoare' ne dau un sentiment euforic, pe care suntem înclinați să-l obținem cât mai des. Acest lucru duce la schimbări atât la nivelul conexiunilor dintre neuroni, cât și la sistemele din creier responsabile de acțiuni, și pot explica de ce ne formăm obiceiuri nocive.


Specialiștii spun că suntem predispuși să facem exact lucrul pe care nu ni-l dorim atunci când suntem stresați. Soluții? Încearcă să dormi mai mult, să faci exerciții în mod regulat și să optezi pentru tehnici de reducerea a stresului, precum meditația. Toate acestea vor îmbunătăți sănătatea creierului.

Cunoaște-ți „sugestiile'

Obiceiurile sunt compuse din trei părți principale – sugestie, rutină și recompensă. Sugestiile sunt contextul în care ai tendința de a te angaja în comportament. Ești mult mai predispus să cedezi contextului dacă ai mai făcut acel lucru înainte.

Specialiștii susțin că persoanele care vor să renunțe la consumul de alcool ar trebui să evite să treacă pe lângă baruri sau locuri în care este conștient că va găsi alcool. De asemenea, anumite schimbări în viață pot fi o oportunitate ideală de a renunța la obiceiuri nesănătoase. Te afli în contexte și situații noi, deci dispui de șansa de a-ți forma alte obiceiuri, unele bune.


Dacă ești obișnuit să îți aprinzi o țigară în drum spre locul de muncă, de exemplu, mutatul într-un oraș nou ți-ar putea da șansa să călătorești cu mijloace de transport în comun și să îți cauți căștile în buzunar, în locul pachetului cu țigări, pentru că noul mediu te obligă să faci acest lucru.

Înlocuiește un obicei nociv cu unul sănătos

În loc să te oprești din a face un anumit lucru, (cu toții știm cât este de greu să renunțăm la un anumit viciu), încearcă să îl înlocuiești cu unul nou. Studiile confirmă că, pe măsură ce îți petreci mai mult timp încercând să eviți un gând, cu atât ești mai predispus să îți ocupi mintea cu el.


Un studiu din 2010 publicat în Psychological Science a arătat că fumătorii care au încercat să-și suprime pofta de a fuma au început, dimpotrivă, să se gândească la țigări chiar mai mult decât înainte. Dacă ești fumător și îți spui că trebuie să nu o mai faci, creierul se gândește tot la fumat. Însă, dacă îți spui că vei mesteca gumă de fiecare dată când vei simți nevoia unei țigări, creierul va avea un răspuns mult mai pozitiv, o acțiune concretă pe care să o desfășoare.


Dar formarea unui nou obicei poate avea nevoie de timp și angajament, deci nu te descuraja dacă îți ia mai mult timp decât te-ai fi așteptat. Un studiu din 2010 publicat în The European Journal of Social Psychology crede că durează aproximativ 66 de zile pentru a schimba un obicei (deși timpul a variat între 18 și 254 de zile).

Alege un motiv concret pentru care vrei să renunți

Chiar dacă înlocuiești un obicei nesănătos cu unul bun, câteodată, cel original va avea o recompensă mai puternică decât substituentul ei. De exemplu, creierul știe că guma nu este nicotină și de aceea, nu va produce același sentiment euforic ca fumatul unei țigări, iar aici intervine adevărata motivație.


La nivelul psihicului, știm că renunțarea la fumat este bună pentru sănătatea noastră, dar un obicei se poate schimba doar din motive specifice și personale. Renunțarea la fumat pentru totdeauna ar putea însemna petrecerea mai multor ani cu familia sau mâncând sănătos, ți-ar putea da mai multă energie pentru activitățile în aer liber pe care, cândva, obișnuiai să le iubești – îți dau o doză mai puternică de motivație.

Stabilește-ți obiective înalte

În loc să te concentrezi pe un obiectiv general, precum nu voi lua nicio prăjitură în drum spre casă, specialiștii sugerează să ne imaginăm cum vom implementa acest obiectiv în viața noastră de zi cu zi.


Examinând cum am răspuns la situație în trecut și determinând ce putem face pentru a evita consumul de prăjituri în viitor, ar putea să fie exact ceea ce trebuie pentru a distruge acel obicei. Întotdeauna este mai ușor să reacționezi la o situație pe care ai planificat-o deja, decât să vii cu un nou plan ulterior. În plus, gândindu-te cum vei aborda problema te ajută să dezvolți gândul că poți face ceva în acest sens.

Citește și:
11 simptome ale stresului, care ar trebui să te pună pe gânduri

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din health & diet