Știm că îți dorești să mănânci mai sănătos, doar asta ne propunem mereu, nu? Pentru a reuși să faci asta indiferent de timpul pe care îl ai, ți-am pregătit mai multe sfaturi de care poți ține cont.
De câte ori nu ți s-a întâmplat să ajungi seara acasă și ultimul lucru pe care să ți-l dorești să-l faci să fie să gătești ceva? Probabil treci prin astfel de momente aproape zilnic, așadar ideea unei cine foarte sănătoase iese din discuție, nu-i așa?
Pentru că înțelegem perfect această situație, ți-am pregătit mai multe sfaturi prin care poți mânca mai sănătos, chiar dacă nu ai energie sau timp să-ți gătești singură.
Atunci când ești presată de timp și nu ai cum să stai deloc în bucătărie, cel mai bine este să ai o soluție de rezervă. Încearcă să ai mereu aproape ingrediente simple, pe care le poți amesteca ușor într-o salată. Totodată, îți poți face un sos rapid de roșii cu paste sau un fel de omletă la cuptor sau la tigaie fără ulei. Aceste preparate se fac în mai puțin de 15 minute, așadar sunt o variantă ușoară.
În weekend sau atunci când ai mai mult timp la dispoziție, fă-ți mai multe cumpărături. Alege alimente sănătoase pe care le poți combina ușor. De exemplu, legumele și fructele congelate sunt perfecte, deoarece nu trebuie să îți faci griji că se vor strica repede. În plus, legumele se prepară ulterior foarte ușor și pot fi folosite atât la mâncare, în sosuri, cât și în diferite smoothie-uri.
Nu, nu ne referim la produsele pe care le poți prăji, ci la salatele deja ambalate, fructele și legumele tăiate. Există și o mulțime de opțiuni dacă vrei să faci smoothie-uri, fiind pachete speciale cu ingrediente potrivite pentru o gustare sănătoasă.
Așa cum am precizat mai sus, este nevoie de gustări, însă trebuie să te asiguri că sunt sănătoase. E bine să ai mereu aproape iaurt grecesc, migdale, legume și fructe. De exemplu, poți avea morcovi sau castraveți cu humus, fiind o variantă gustoasă, dar și sănătoasă. Evident, gustările nu trebuie să înlocuiască cina, însă adesea se întâmplă să îți dorești pur și simplu să mănânci rapid ceva, așadar în locul unei pungi de chipsuri, exemplul de mai sus este o opțiune mult mai sănătoasă.
Nu este nimic greșit în a comanda mâncare, însă asigură-te că nu vei lua nimic greșit. Asta înseamnă să alegi surse bune de proteine și fibre și nu fast-food. Comandă o friptură de pui alături de o salată cu un dressing slab în grăsimi, de exemplu ulei de măsline cu lămâie. Va fi delicios și nu te vei simți vinovată.
Daca vrei ceva mai consistent, incearca aceasta retete de friptura de porc!
Foto: Shutterstock