4 semne că ai consumat prea multă cofeină, iar acest lucru îți afectează sănătatea

Probabil că îți este destul de greu să îți imaginezi o dimineață fără să bei o cafea, însă ar trebui să știi că, atunci când consumi prea multă cofeină, organismul tău are de suferit.

4 semne că ai consumat prea multă cofeină, iar acest lucru îți afectează sănătatea

Majoritatea dintre noi preferăm să bem dimineața o cafea – acea băutură care ne ajută să trecem mult mai ușor peste întâlnirile de luni dimineață și să ne refacem rapid după ce am petrecut cu o seară înainte.

Însă, chiar dacă pe moment o cafea pare soluția ideală, dacă te obișnuiești să bei prea multe cafele sau băuturi care conțin cofeină, fie că aici ne referim la ceaiuri, energizante sau sucuri acidulate, pe termen lung efectele secundare ale acestui obicei se vor vedea asupra organismului tău. Așadar, află ce anume se întâmplă în organismul tău atunci când ai consumat prea multă cofeină:

1. Ești agitată

Dacă în ultimul timp te-ai confruntat cu tot mai multe amețeli, stări de nervozitate sau anxietate, acestea pot fi provocate de către cofeină, oricât de greu ți s-ar părea de crezut. Cafeaua poate stimula producția de adrenalină și dopamină din organism. În plus, conform mai multor studii, consumul ridicat de cofeină poate crește tensiunea arterială. Poți înlocui cafeaua pe care o bei după-amiaza cu un ceai pe bază de plante sau cu o cafea fără cofeină. 

2. Ai probleme digestive

Cafeaua are un efect diuretic, iar din acest motiv, este posibil să ai și probleme digestive, cum ar fi refluxul gastroesofagian, constipația sau chiar intoleranța la cofeină. Un simptom al intoleranței la cofeină ar fi faptul că mergi tot mai des la toaletă. Băuturile energizante conțin cea mai mare cantitate de cofeină. Important este să nu bei cafeaua sau orice băutură care conține cofeină fără să fi mâncat înainte.

3. Nu reușești să te odihnești cum ar trebui

Cafeaua ne ajută să avem energie, însă doar pentru o perioadă scurtă. Dacă nu te poți odihni, te trezești destul de des noaptea, sau în cazuri mai grave, te confrunți cu insomnii, ar trebui să reduci cantitatea de cofeină. Un lucru pe care îl poți face este să nu mai bei cafea după ora 16:00.

4. Nu mai ești la fel de activă

Dacă pe parcursul zilei simți că nu mai ai energie, ar putea fi un semn că ai băut prea multă cofeină. E esențial ca treptat să reduci consumul de cofeină și să încerci alte băuturi care îți vor da energie și care pot înlocui cu succes cafeaua, precum sucurile din fructe și legume proaspete. De asemenea, ar trebui să fii atentă la alimentația ta și să fie una echilibrată.

Citește și:
Ce se întâmplă în organismul tău atunci când renunți la cofeină

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din health & diet