17 dintre cele mai periculoase lucruri pe care știința le-a asociat cu cancerul

Cancerul reprezintă una dintre cele mai frecvente cauze ale morții din lume, afectând modul în care celulele din organism se dezvoltă.

Deși anumite tipuri de cancer sunt determinate genetic, știm că există și cazuri în care cancerul poate fi contractat numai prin inhalarea unor substanțe toxice, consumul de alimente specifice și chiar utilizarea unor produse confecționate din plastic. Iată 17 dintre factorii cancerigeni care ar putea duce la dezvoltarea bolii:


Zahărul

Oamenii de știință confirmă faptul că zahărul consumat în cantități mari duce atât la diabet, cât și la deteriorarea celulelor și creșterea riscului de a dezvolta cancerul. Consumul hiperactiv de zahăr al celulelor canceroase duce la un cerc vicios de stimulare continuă a dezvoltării și creșterii bolii. Potrivit noilor studii, zahărul alimentează creșterea tumorii în corp.

Alimente procesate

Orice aliment învelit în plastic este sigilat industrial și este făcut să reziste luni de zile, ceea ce prezintă un risc asupra sănătății organismului. În urma unor studii efectuate de cercetători francezi, care au comparat persoanele care mănâncă frecvent alimente procesate și persoanele care au cancer, au observat o corelație între ele.


Studiile nu au arătat însă, în mod sigur, dacă problema este legată de ingredientele care se adaugă pentru ca produsele să reziste în timp, ambalajul de plastic sau o combinație între cele două.

Fumatul

Știm deja de foarte multă vreme că acele chimicale care intră în componența țigărilor sunt dăunătoare organismului, și pot duce la apariția cancerului. Și nu doar fumătorii sunt afectați, ci și persoanele care inhalează fumul. Nefumătorii care sunt expuși fumului de țigară acasă sau la serviciu, riscă să dezvolte cancer la plămâni cu 20-30% mai mult, potrivit Centrelor pentru Controlul și Prevenția Diabetului.

Bronzul și expunerea neprotejată la soare

Potrivit Fundației pentru Cancerul de Piele, persoanele care se bronzează la solar, mai ales înainte de 35 de ani, prezintă un risc ridicat de a dezvolta melanom cu până la 75%. Soarele poate fi un factor de risc, de asemenea, mai ales dacă te expui la soare mai mult de 15 minute fără să aplici protecție solară.


Chimicale toxice

Anumite persoane lucrează cu substanțe toxice, care cauzează cancer, cum ar fi zidarii sau persoanele care lucrează în saloane de manichiură și inhalează chimicalele care se găsesc în componența produselor.

Tura de noapte

Oamenii de știință cred că lucrul pe timpul nopții și lucrul în întuneric pentru mai multe ore în șir pot fi riscante pentru funcționarea corectă a organismului.

Arsenul

Arsenul este o parte naturală a crustei pământului, o substanță toxică în forma ei neorganică. De obicei se găsește în apa potabilă contaminată, din țări precum Bangladesh, sau în locuri în care sistemele de irigație folosesc apă cu arsen. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, cel puțin 140 de milioane de oameni din 50 de țări consumă apă cu un nivel ridicat de arsen în componență.


Alcool

Consumul regulat de alcool poate crește riscul de a dezvolta celule canceroase în corp. Un nou studiu, efectuat pe 600.000 de consumatori din 19 țări, a descoperit că alcoolul în exces este asociat cu dezvoltarea mai multor tipuri de cancer ale sistemului digestiv.

Alimente procesate precum șuncă, bacon și cârnați

Organizația Mondială a Sănătății spune că șunca, bacon-ul și cârnații, carnea procesată, sunt dăunătoare organismului, deoarece au fost tratate în mai multe feluri, pentru a li se păstra gustul bun. De asemenea, OMS a mai precizat că orice fel de carne roșie poate fi asociată cu un risc crescut de cancer, și există o dovadă care sugerează că diversele tipuri de carne contribuie la dezvoltarea cancerului pancreatic și de prostată, deși evidența nu este în totalitate confirmată.


Pastilele anticoncepționale și estrogenul

Femeile care experimentează menstruația mai devreme sau ajung la menopauză mai târziu sunt expuse unui risc mare de a dezvolta cancer la sân, pentru că sunt expuse la o cantitate mai mare de estrogen și progesteron secretate de ovare. Folosirea pastilelor anticoncepționale poate crește riscul femeilor de a dezvolta cancerul cervical, deși există dovada că acestea ar putea și reduce riscul de a dezvolta alte tipuri de cancer, precum endometrial, colorectal și ovarian.


Obezitatea

Obezitatea te poate supune unui risc de a contracta tipuri de cancer precum de sân, colon, esofag, rinichi sau pancreas. Poți reduce acest risc dacă adopți o dietă sănătoasă și ai activitate fizică, ambele ajutându-te să îți menții o greutate care să nu-ți pună în pericol sănătatea.

Radiații

Știm deja că razele X și cele gamma pot cauza cancer, care poate fi provocat și de razele solare UV. Radiațiile și riscul de cancer se întâlnesc în analizele persoanelor care au fost expuse la doze mari de radiații, precum oamenii afectați de accidentul nuclear de la Cernobîl.


Plasticul

Plasticul poate fi periculos și pentru sănătate. BPA (Bisphenol A) este un estrogen sintetic care a fost folosit în multe produse din plastic încă din 1960. Reziduurile BPA pot fi folosite în interiorul produselor precum conservele din metal, în timp ce policarbonatul BPA poate include sticle din plastic și containere de depozitare a alimentelor. BPA este folosit chiar și pe eticheta produselor, pentru a stabiliza cerneala.

Acrilamida

Arsura care rămâne în urma gătirii anumitor alimente la temperaturi ridicate, precum pâine, cafea sau cartofi prăjiți, produce un compus chimic numit acrilamidă. Doza de acrilamidă dintr-o ceașcă de cafea sau o prăjitură ceva mai rumenită nu va dăuna organismului, ea devine periculoasă în momentul în care este consumată în cantități mari.


Inflamații cronice, de termen lung, ale ADN-ului

Inflamațiile cronice rezultate în urma unor infecții de termen lung, boli ale stomacului sau obezitate, pot afecta ADN-ul unei persoane, care va duce la un risc ridicat de cancer.

Implanturile cu silicon

Plantarea unor obiecte necunoscute în corp, precum implanturile de sâni cu silicon, pot duce, de asemenea, la dezvoltarea acestei boli, potrivit Agenției Internaționale de Cercetare a Cancerului.

Virusuri

Contractarea unor tipuri de virusuri poate crește, indirect, riscul de cancer. Acest lucru se întâmplă, deoarece în unele situații, virusurile produc schimbări asupra celulelor care pot contribui la dezvoltarea bolii. Virusurile care sunt asociate cu cancerul sunt HPV-ul, hepatitele B și C și virusul Epstein-Barr.

Citește și:
Ce este sindromul oboselii cronice? 9 lucruri la care să fii atentă, dacă ești mereu obosită

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din health & diet