Alimente care ajuta in lupta impotriva alergiilor de primavara

Alergiile de sezon ne dau batai de cap la fiecare schimbare de anotimp, in special primavara. Vestea buna este ca putem trata si in mod natural alergiile.

Studiile arata ca alimentele bogate in Vitamina C si acid folic ajuta la reducerea inflamatiilor asociate cu reactiile alergice. Mai mult, chiar unele ierburi au aceleasi efecte ca medicamentele antihistaminice. De aceea iti propunem o selectie de plante, legume si fructe, care, datorita proprietatilor pe care le au, te vor ajuta sa treci mai usor peste schimbarea de anotimp.


1. Broccoli

Acest aliment pretios are doua beneficii impotriva alergiilor. Este bogat in Vitamina C si face parte din familia cruciferelor, plante care ajuta, dupa cum demonstreaza studiile, la deblocarea sinusurilor. Oamenii de stiinta au descoperit ca aproximativ 500 de miligrame de Vitamina C pe zi pot ameliora simtomele alergiilor. O ceasca de broccoli contine in jur 80 de miligrame. Daca alegi pranzul si cina pe baza de broccoli, atunci ai asigurata doza zilnica de Vitamina C.

2. Citrice

Ca sa acoperi acea necesitate zilnica de 500 de miligrame de Vitamina C pe zi poti incerca si portocale, lamai, lime si grepfrut. Un fruct mare din familia citricelor contine aproximativ 100 de miligrame de Vitamina C, pe cand unul mic ca mandarina sau clementina, 60 de miligrame. Pregateste-ti o salata de citrice ca sa combati alergiile de sezon.


3. Varza 

Nu te gandi ca poti manca varza doar sub forma gatita. Incearca sa o consumi cruda pentru ca acest aliment te ajuta sa reduci simptomele alergiilor. Ca si broccoli, varza face parte din familia cruciferelor si, in plus, este bogata in carotenoizi, pigmenti care au si un rol important in protejarea organismului de alergii.

4. Zarzavaturi

Suferi de rinita alergica? Atunci trebuie sa adaugi pe lista de cumparaturi si zarzavaturile. Continutul lor fitochimical, in mare parte carotenoizi, iti usureaza simtomele alergice. Ca sa maresti cantitatea de carotenoizi pe care o asimileaza corpul tau, mananca legume care sa aiba si o mica sursa de grasimi. Exemplu? Gateste in tigaie legumele cu un strop de ulei de masline.


5. Urzici

Pentru ca ne aflam exact in sezonul urzicilor (martie-aprilie) poti profita de acest aspect. Chiar daca de multe ori tindem sa fugim de urzici, acestea sunt foarte bogate in nutrienti. Te ajuta sa calmezi inflamatiile care apar in timpul alergiilor. In plus, contin histamina, o substanta pe care organismul o produce in timpul unei reactii alergice si care te ajuta sa tolerezi mai usor aceste simptoame. Vezi de ce este bine sa consumi ceai de urzici


Iti recomandam si aceste retete cu urzici delicioase. Merita sa le incerci!

6. Ghimbir

Ghimbirul este un remediu natural impotriva durerii si iritatiilor. Are proprietati puternice atunci cand este combinat cu mierea. Poti consuma ghimbirul si sub form de ceai. Este foarte simplu de pregatit. Fierbe o lingurita de ghimbir ras intr-un ibric timp de 10 minute si adauga miere. Proprietatile ceaiului sunt benefice atat in cazul reactiilor alergice, cat si al racelilor.

7. Ceapa si usturoi

Quercitina reprezinta o arma secreta impotriva alergilor pentru ca reactioneaza ca antihistaminic. Ceapa si usturoiul sunt pline de quercitina. Un alt aliment care contine aceasta substanta este marul. Daca alegi sa consumi acest fruct, asigura-te inainte ca nu iti provoaca sindromul alergiei orale (sindrom caracterizat prin simptome alergice imediate).


8. Patrunjel

Patrunjelul inhiba secretia histaminei care este secretata de corp in momentul in care apare reactia alergica. Totodata, patrunjelul este un aliment diuretic. Vorbeste cu medicul de familie inainte de a consuma suplimentele ce contin patrunjel (pastile sau picaturi) pentru ca pot avea reactii adverse asupra organismului tau.

9. Supa anti-alergica

Nimic nu se compara cu un bol de supa atunci cand te simti rau. Daca in cazul racelii obisnuiesti sa consumi supa de pui, in cazul alergiilor iti recomandam o supa din ierburi pe care sa ti-o prepari pentru a preveni sau ameliora simptomele.


Fierbe o ceapa (cu coaja) si un catel de usturoi intr-o oala cu apa. Adauga o ceasca de frunze tocate si radacini de primula taiate cuburi. Dupa ce continutul fierbe timp de 5 minute, adauga o ceasca de frunze de urzici si una de tulpina de telina si continua fierberea timp de alte 3-10 minute. Inainte de a consuma supa, indeparteaza ceapa. Adauga dupa plac otet, piper, ardei iute, sofran sau praf de curry. Enjoy!

Doritorii pot incerca si ciorba a la grec cu carne de pui, hranitoare si gustoasa!

Text: Teodora Dragusin


Foto: Young beautiful woman eating green broccoli from Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din health & diet