Un tanar roman de 16 ani, in topul celor mai promitatoare modele

Se numeste Andrei Dobrin, este din Bistrita, iar la cei 16 ani ai sai, a defilat deja pentru peste douazeci de case de moda, si numarul lor este intr-o continua crestere.

Un tanar roman de 16 ani, in topul celor mai promitatoare modele

Numai de la inceputul anului, l-am regasit la Londra, Milano si Paris. De curand, cei de la wmagazine.com l-au prezentat in topul celor mai promitatoare modele masculine. Pe primul loc, chiar, si nu cred ca este doar din cauza numelui. De mic a avut o pasiune pentru moda, fiind atent la vestimentatia lui, iar in ce priveste modellingul, pasiunea s-a dezvoltat pe parcurs, dupa ce a fost descoperit de o agentie de profil. Aseara era la Paris, pentru Fashion Week Men`s, dar si-a facut timp sa ne spuna si noua, in exclusivitate, cateva cuvinte despre el, despre cariera sa de pana acum si despre cum vede unele aspecte importante ale vietii.

„Succesul, in opinia mea, inseamna sa te simti tu bine, facand ceea ce-ti place. Acesta este esentialul, sa fii mereu multumit de tine insuti.' Dar nu crede ca succesul in modelling, pentru el, se va materializa in tara. „Diferenta intre moda romaneasca si cea din afara este facuta atat de promovare, cat si de numarul de adepti al fashion-ului din Romania, comparativ cu Franta, de exemplu.'

La doar 16 ani, da dovada de o gandire critica demna de remarcat: ii plac foarte multe lucruri in moda, dar sunt si unele carora nu le este fan; de exemplu, crede ca moda masculina tinde, uneori, spre cea feminina, iar asta ii displace.

streetstyle🌟 shot taken after @dieselblackgold

A photo posted by [(Andrei x Dobrin)] (@andreidvbrin) on


Desi domeniul fashion poarta, pentru unii, stigmatul superficialitatii, Andrei poate fi exemplul perfect ca lucrurile nu stau chiar asa: este elev la un liceu cu profil matematica-informatica intensiv, a participat la olimpiade, iar printre pasiunile lui se numara teatrul si fotbalul.

Se plimba printre celebritati, iar la Milano s-a fotografiat alaturi de celebrul blogger, fashion icon si actor, Mariano Di Vaio. „Cu Di Vaio m-am intalnit in fata hotelului, dupa show-ul Diesel Black Gold, el fiind unul dintre cei aflati in sala. La prima vedere, pare o persoana foarte calda si cumsecade, tinand cont de statutul pe care acesta il are in lumea modei.'
Pana acum, a defilat pentru Dior, Prada, Diesel Black Gold, JW Anderson, Ann Demeulemeester, Paul Smith, si multe altele, dar mai are anumite branduri pentru care ar vrea sa prezinte, in viitor. „Mi-ar placea sa defilez pentru Gucci, Louis Vuitton, Burberry, Valentino si probabil ar mai fi, insa nu imi vin in minte acum.'

Citeste si:
Paris Jackson, model pentru o noua campanie Chanel

L-am intrebat ce destinatii mai urmeaza, dupa ascensiunea notabila cu care si-a inceput anul, iar raspunsul lui mi-a placut in mod deosebit: „Nu stiu ce mai urmeaza, insa acesta este estentialul, sa mai urmeze ceva.'

De cele mai multe ori, se intampla sa nu ne apreciem valorile decat dupa ce o fac altii, dar in cazul lui Andrei Dobrin, lucrurile au stat diferit: in decembrie 2016 a primit premiul Best Romanian Male Model, in cadrul Bucharest Fashion Week. „Acest premiu a insemnat o rasplata a muncii mele, cat si o incurajare pentru viitor.'

Suntem mandri de Andrei, ne bucuram de realizarile lui, si ii dorim mult succes in tot ceea ce face! Chapeau bas, Andrei!

Text: Mihail Tamba
Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din fashion