Material de Doris Alina Sângeorzan
Beverly Johnson, supermodelul care a făcut istorie ca primul manechin de culoare care a apărut pe copertele revistelor Vogue SUA (în 1974) şi ELLE Franţa (în 1975), a scris din nou istorie, reîntorcându-se, la 70 de ani, pe podiumurile prezentărilor din cadrul Săptămânii Modei de la New York. Johnson, care a fost de curând protagonista unui articol amplu şi a unei şedinţe foto exclusive pentru ELLE România, fiind fotografiată alături de fiica ei, Anansa Sims, în casa ei din California, a defilat în cadrul show-ului aniversar al designer-ului Dennis Basso, care a avut loc în februarie.
Am avut şansa şi onoarea de a fi invitată de către Beverly la show-ul de la Săptămâna Modei de la New York, pe podiumul căruia ea nu numai că a defilat, ci pe care l-a şi „închis', fiind aleasă de creatorul american Dennis Basso să fie ultima şi cea mai spectaculoasă apariţie din show-ul său recent, care a reprezentat aniversarea a 40 de ani de activitate a creatorului american. Basso este cunoscut pentru stilul luxos, strălucitor, pentru eleganţa sa care, aşa cum o descrie el însuşi, este una tipic americană, „propaspătă şi relaxată, dar cu un strop de savoir-faire european.' Această eleganță l-a făcut pe Dennis Basso preferatul celor mai cunoscute femei din lume, de toate vârstele, de la Liza Minnelli, la surorile Nicki şi Paris Hilton. Multe dintre aceste femei, precum Hillary Clinton, Diana Ross, Meryl Streep în filmul The Devil Wears Prada’, Jennifer Lopez, Naomi Campbell, Martha Stewart, Ivana Trump, Elizabeth Taylor şi Barbara Walters, Kris Jenner şi surorile Kardashian și, desigur, Beverly Johnson apar într-un montaj video impresionant, prezentat în sala unde a avut loc show-ul, surprinzând câteva dintre cele mai importante şi emoţionante momente din cariera lui Basso, începând cu primul lui show din 1983.
Prezentată în sala de bal a unui spaţiu fastuos de pe elegantul Park Avenue, colecţia Dennis Basso toamnă/iarnă 2023 a fost inspirată de felul în care femeile se îmbracă atât în timpul zilei, dar în special seara, în New York, mai ales în acest moment în care celebrăm reîntoarcerea la ieşirile în oraş, la evenimente deosebite. În ceea ce priveşte materialele folosite, prezentarea a inclus bluze, pantaloni, costume deux-pièces, şi mai ales rochii de cocktail şi de seară din organza, catifea, jacquard, dantelă şi paiete.
Mi-au plăcut în mod special rochiile de seară din şi cu materiale cu accente metalice, fie metalice în întregime, în argintiu sau safir, fie cu forme în nuanţe metalice integrate în ţinute sofisticate de seară, fie în nuanţe aurii mai mult sau mai puţin strălucitoare, sub forma unor ombré-uri sclipitoare şi seducătoare, a unui tul scânteietor combinat cu brocart, şi a auriului mat al câtorva rochii din satin Duchesse, din care a fost realizată inclusiv ţinuta spectaculoasă purtată de Beverly la final, care a tăiat respiraţia celor prezenţi şi a făcut, la scurt timp după final, înconjurul lumii prin imagini din articole din mai toate publicaţiile americane importante.
La show-urile lui Dennis Basso din timpul Săptămânii Modei participă întotdeauna vedete, şi această ediţie nu a făcut excepţie, mai ales că temperatura a fost mare pentru mijlocul lunii februarie, şi că restricţiile legate de pandemie au fost ridicate. Am remarcat-o, vis-à-vis de unde eram aşezată, pe celebra Candace Bushnell, autoarea seriei „Sex and The City„, alături de Luann De Lesseps, din reality show-ul „The Real Housewives of New York City', de Jonathan Cheban, antreprenor născut în Chişinău care a devenit cunoscut datorită apariţiilor sale în show-ul „Keeping up with the Kardashians', actriţa Zion Moreno, stilistul şi personalitatea TV Phillip Bloch, şi creatoarea Nicole Miller.
Dar star-ul incontestabil al show-ului a fost chiar Beverly Johnson, căreia Dennis Basso i-a oferit onoarea de a închide colecţia prin care a aniversat 40 de ani de activitate şi de succes în lumea modei. Ansamblul regal, de o frumuseţe şi măiestrie care au impresionat puternic pe cei prezenţi, consta în rochia fantastică din satin Duchesse auriu și o haină din acelaşi material, un fel de mantie impunătoare, cu un croi şi formă somptuoase şi grandioase. Cu detalii de un rafinament desăvârşit, ansamblul o arăta pe Beverly Johnson ca pe o adevărată regină, impresie la care a contribuit şi felul în care a purtat ea această ţinută, dar și mersul ei – pentru care a lucrat cu un coach. Nu ştiu să fi fost vreo altă apariţie a unui alt model sau topmodel în timpul acestei ediţii a Săptămânii Modei de la NY care să fi fost atât de pozată, postată, re-postată, filmată, şi despre care să se fi scris până acum atâtea articole, atât în publicaţii importante americane ca People, Forbes, The New York Post, cât şi pe site-ul oficial al prestigioasei organizaţii CFDA (The Council of Fashion Designers of America). Acolo, deasupra cronicii şi descrierii prezentării colecţiei Dennis Basso Fall-Winter 2023, tronează poza foarte mare a lui Beverly Johnson, pe care ea însăși mi-a trimis-o cu entuziasm, scriindu-mi: „Această poză este o realizare imensă.'
Într-adevăr, poza cu Beverly este imensă, dacă vorbim despre impactul acestei prezenţe a ei în show-ul creatorului Dennis Basso, o recunoaştere a importanţei supermodelului în vârstă de 70 de ani în industria modei şi în istoria ei, şi, implicit, o recunoaştere a semnificaţiei, talentului şi longevităţii creative a designerului Dennis Basso.
Luna februarie este considerată în SUA „Black History Month', iar Beverly Johnson mi-a mulţumit, cu ocazia reîntâlnirii noastre la show, pentru faptul că ELLE România a fost prima revistă internaţională importantă care a intervievat-o şi care a scris despre The Beverly Johnson Rule. Aceasta este o metodă inventată şi promovată de Johnson, prin care îndeamnă în special companiile de media, modă şi beauty să intervieveze, în proporţie de 50%, persoane de diverse rase şi naţionalităţi.
După show, am avut ocazia să o filmez pe Beverly Johnson în culise. Mi-a spus că se simte minunat să participe la eveniment, deoarece îl consideră pe Dennis Basso, de care o leagă o prietenie de 40 de ani, un creator genial. Beverly a fost prezentă ca spectatoare la primul lui show, iar creaţia pe care a purtat-o în cadrul prezentării aniversare i se pare absolut desăvârşită, mi-a povestit ea. Totodată, le-a mulţumit cititorilor ELLE România pentru că o urmăresc şi o citesc, şi i-a îndemnat să o facă în continuare.
Citește și:
Nicola Peltz și Brooklyn Beckham, alături de mama lui la Paris Fashion Week. Cum a reacționat Victoria Beckham
Foto: Dennis Basso PR