Sezonul nunților se apropie, așa că ți-am pregătit cele mai potrivite modele de rochii, indiferent de dress code-ul evenimentului.
Atunci când ești invitată la nuntă și nu ai un rol special, de exemplu domnișoară de onoare, ai mai multă libertate în a-ți alege o rochie, însă în același timp trebuie să ții cont de mai multe reguli și detalii importante.
În primul rând, află care este dress code-ul petrecerii. De obicei, acesta este menționat pe fiecare invitație și este influențat și de locul în care se va ține recepția. Dacă pentru o nuntă pe plajă te poți aștepta la ținute mai puțin formale, situația este complet diferită dacă este vorba despre o recepție organizată într-un hotel de lux.
Așadar, fii întotdeauna atentă la aceste două lucruri. Există desigur și alte reguli, unele chiar foarte importante. De exemplu, nu ar trebui să porți alb niciodată la o nuntă dacă nu ești tu mireasa. Pare o regulă destul de evidentă, însă ai fi surprinsă cât de des există astfel de situații stânjenitoare.
Totodată, încearcă să afli ce culoare vor purta domnișoarele de onoare și încearcă să alegi altceva, deoarece nu ar trebui să fii confundată cu ele. Alege o rochie care ți se potrivește și respectă și tematica și locul în care se ține petrecerea. Evident, acestea sunt reguli simple de etichetă, însă trebuie să ții cont de ele.
Un alt lucru la care trebuie să fii atentă atunci când alegi rochia potrivită este lenjeria. Asigură-te că porți lenjerie fără cusături, pentru ca aceasta să nu se vadă prin rochie.
Poate fi o adevărată provocare să găsești rochia potrivită pentru o nuntă, iar provocarea devine și mai mare dacă trebuie să participi la mai multe și tocmai de aceea ți-am pregătit numeroase modele potrivite pentru orice dress-code.
Alege o rochie slip dacă ai o siluetă perfectă, un croi drept dacă ai un stil clasic sau poartă rochii în culori puternice pentru o apariție memorabilă!
Foto: Imaxtree