Roxana Voloșeniuc a stat de vorbă cu Tommy Hilfiger despre noua sa colecție, prezentată după trei ani la New York, locul de unde a început totul atât pentru brand, cât și pentru designer, personal.
Nu pot să explic în cuvinte atmosfera din backstage-ul Tommy Hilfiger de la New York Fashion Week, cu o orā înaintea începerii show-ului de prêt-à-porter pentru toamnă-iarnă 2022, See Now Buy Now, Tommy Factory (concept inspirat din studioul newyorkez al lui Andy Warhol), care a avut loc în Brooklyn.
Zeci de modele, zeci de oameni de modă mișunau de colo-colo într-un spectacol de la care nu puteai să-ți iei ochii. Și tocmai pentru că m-a uimit acest mix de oameni, asta a fost și prima întrebare pe care i-am adresat-o lui Tommy Hilfiger, în mijlocul acestui univers atât de eclectic.
„Cum reușești să aduni în jurul tău atâtea lumi?”, l-am întrebat bucuroasă că îl revăd, amintindu-i că am avut astfel de întâlniri în ultimii zece ani peste tot pe glob: de la Shanghai la Milano, din Los Angeles la Londra.
„Întotdeauna mi-a plăcut să aduc moda în muzică, în artă, să colaborez cu toți artiștii relevanți ai momentului, fie în colecții, fie în campaniile pe care le-am făcut în toți acești ani”, îmi spune, în timp ce ultimele cuvinte le rostea cu ochii la Lisa Rinna, care ni s-a alăturat pentru câteva secunde pentru a-l saluta și a-l felicita pe Tommy.
L-am întrebat de ce a ales Roblox, de ce show-ul pe care urma să îl vedem era transmis live în această comunitate de gaming unde, după părerea mea, utilizatorii sunt foarte tineri.
„Roblox are o comunitate de 50 milioane de utilizatori și, da, sunt tineri, dar asta și vreau, să ne menținem relevanța pentru publicul tânăr”, îmi spune.
Eram curioasă cum a perceput schimbările din modă cauzate de pandemia de Covid-19 și mi-a zis: „cred că schimbările majore începuseră deja dinainte, atât în ce privește digitalizarea, cât si nevoile de reciclare, de conștientizare a consumului, de diversitate…” „Dar nu crezi că oamenii cheltuie mai puțin pe haine azi?”, îl întreb curioasă să aflu un răspuns direct de la sursă. „Nu neapărat, oamenii cumpără în continuare ceva ce le place fără să se uite la preț, dacă lucrul respectiv e relevant pentru ei”, îmi spune.
„De ce colaborarea cu Richard Quinn?”, îl întreb, având în vedere că tânărul designer britanic este cunoscut pentru imprimeurile florale bogate, în timp ce brand-ul Tommy Hilfiger nu este cunoscut deloc pentru folosirea printurilor.
„Ăsta e și motivul, am vrut să facem ceva total diferit. În plus, îmi place estetica lui Quinn, l-am urmărit de ceva vreme și m-am bucurat când am aflat că membri din staff-ul meu se cunoșteau cu membri din staff-ul lui și așa am început primele discuții”, îmi spune el în timp ce se uita și la ceas: 20 minute până la începerea show-ului, ploaia începuse să fie din ce în ce mai deasă (show-ul era în aer liber) și cu toate acestea Tommy Hilfiger părea o insulă de calm în mijlocul furtunii, atât din backstage, cât și de-afară.
O ultimă întrebare: „De ce nu realizezi și un loc fizic, Tommy Factory?”. „Cred că am reușit să-l recreez în New York atunci când am realizat ședința foto cu unii dintre cei mai relevanți artiști ai momentului: Kate Moss și fiica ei Lila, Jon Batiste, Travis Barker…”, îmi spune el, în timp ce asistentul lui îi face semn că mai sunt doar câteva minute pâna la începerea show-ului.
În ciuda ploii torențiale, show-ul a fost unul dintre cele mai complexe la care am asistat vreodată, din simplu motiv că l-am simțit, dincolo de modă, scenă, instalații de artă, ca pe o radiografie a vremurilor pe care le trăim azi.