Tendințele care chiar contează în moda momentului

Cât de importante sunt trend-urile și ce alege Daria Georgescu din ele în acest sezon.

Fustele cu volum


Finally, fustele cu volum au revenit! Acest lucru înseamnă că ne putem juca din nou cu materiale și texturi, cu forme care mai de care mai creative. Așa s-au gândit și casele de modă, fuste de toate formele si culorile apărând pe nenumărate podiumuri. Cea de la Molly Goddard, din tul, este favorita mea și aș purta-o fix asa, cu un pulover oversized și platforme. M-a impresionat și propunerea impecabilă marca Bottega Veneta, dar și ansamblul diafan al lui Brandon Maxwell, sau cele cu volane semnate Simone Rocha și Paul & Joe.


Peste genunchi

De când mă știu am fost pasionată de cizmele peste genunchi și am aplaudat întotdeauna sezoanele în care sunt în trend. La fel și acesta, mai ales că este o puternică tendință către cele cu o estetică mai dură, mai masculină. Cele de la Acne Studios, acele cizme biker reinterpretate, m-au cucerit de la prima vedere, dar mi-a plăcut și propunerea Chanel, cu aspect de cizme de pescuit. Perechea din lac, de la Alaïa, poate deveni oricând elementul statement al unei ținute. De notat și cea cu alură de armură, creație Dion Lee.

Head to toe

Recunosc că mi-au plăcut întotdeauna culorile aprinse purtate head to toe, dar, cumva, n-am apucat niciodată să port o astfel de ținută. Sezonul acesta, însă, voi face o schimbare. De ce? Pentru că arată senzațional, atât stylish, cât și distins, este o aboradare timeless și întotdeauna o alegere imbatabilă, la care nici designerii nu renunță. Recomandarea mea este să fii atentă la materiale și la felul în care le combini. Eu m-aș concentra pe mixuri de cașmir cu mătase sau de stofă cu satin.


Citește și:
Roz, culoarea care nu trebuie să îți lipsească din garderobă în acest sezon

Foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din fashion