Dacă nu era încă suficientă dezbaterea despre colecția Giambattista Valli x H&M, abia lansată și deja promovată drept cea mai couture colecție realizată în colaborare de către gigantul retail cu un designer celebru, există azi și discuții despre decorul imaginat de scenograful Cosmin Florea special pentru acest eveniment. Și pe bună dreptate, pentru că acesta s-a potrivit perfect atât ocaziei, cât și locației, clădirea Operei din București.
Colecția Giambattista Valli x H&M a început să fie discutată încă din 2018, când întreaga lume era încântată de lansarea anterioară, realizată în colaborare cu Moschino. Dar, spre deosebire de aceasta, următoarea colecție avea să fie mai ambițioasă decât o simplă colaborare. Și asta pentru că Giambattista Valli este mai degrabă cunoscut pentru creațiile lui couture – iar a aduce couture-ul către mase și a-l face accesibil tuturor e ceva mai complicat.
Colecția Giambattista Valli x H&M vine ca o urmare firească a altor colaborări realizate în 15 ani (deja o tradiție), cu Karl Lagerfeld, Versace, Balmain, Marni sau Margiela. Iar brand-ul H&M deja a anunțat faptul că Giambattista Valli este în primul și în primul rând un designer care se concentrează pe rochii și că, drept urmare, și colecția realizată în colaborare avea să conțină o mulțime de rochii. Așadar, linia Giambattista Valli x H&M conține elemente pe care designerul și le-a însușit deja ca parte din propria estetică. Printre piese se întâlnesc volane, broderii, mărgele și valuri întregi de tul. Bocancii și hanoracele completează aceste ținute și le duc într-o zonă mai cool, mai urbană decât cea în care se încadrează în mod normal colecțiile semnate Valli.
Colecția cuprinde și o mulțime de accesorii prețioase și feminine, printre care notabile sunt bijuteriile cu perle de cultură. Iar pentru ca publicul să nu fie limitat, în colecție sunt incluse și 31 de piese destinate bărbaților – o premieră pentru Valli. Designerul s-a inspirat din propria garderobă și din decorul casei sale pentru aceste piese.
Așa încât, pentru lansarea unei astfel de colecții, era firesc ca și decorul în care aceasta este văzută pentru prima oară să fie special. Fundalul clădirii Operei a fost completat inspirat de scenograful Cosmin Florea, care a lucrat ca stilist și în ultimii ani s-a concentrat pe munca de scenografie (printre cele mai recente realizări ale sale se numără și scenografia spectaculoasă și emoționantă a piesei Pădurea spânzuraților, în regia lui Radu Afrim).
Cosmin Florea despre scenografia evenimentului Giambattista Valli x H&M
„Inspirația a pornit de la show-urile lui Giambattista Valli, care de multe ori au loc sub formă de instalații. Așadar, spațiul l-am gândit ca pe o instalație de artă contemporană construită în jurul unor elemente cheie, ce definesc estetica designerului.
Piesa principală este o pictură ce aparține lui Jean Auguste Dominique Ingres, un artist extrem de îndrăgit de Giambattista Valli.
Cele două sculpuri fac trimitere în același timp la suprarealism, cât și la orașul natal al designerului, Roma.
Sculpturile, învelite în material alb, aduc aminte de Jardin des Tuileries sau Jardin du Luxembourg, două locații foarte dragi designerului, dar și surse de inspirație pentru colecțiile sale.
Intervenția video-mapping-ului (realizat de Andrei Cozlac) am considerat-o necesară tocmai pentru a oferi un plus de modernitate interiorului clasic și opulent al Operei Naționale.
Cred că a contat foarte mult faptul că m-am regăsit în cerințele brand-ului pentru acest eveniment și că aceștia au fost foarte deschiși către soluții creative.', a declarat Cosmin Florea pentru ELLE România.
Foto: PR