Saptamana Modei la Londra – Jurnal de moda (II)

Vivienne Westwood isi continua misiunea de salvare a mediului – colectia toamna-iarna 2015 este un mesaj politic adresat femeii puternice si inteligente, iar Burberry Prorsum, Mulberry si Topshop Unique sunt doar cateva din brandurile care au dominat podiumurile in ziua a patra a Saptamanii Modei de la Londra.

Vote Green!’ este mesajul pe care designerul britanic l-a transmis tinerilor prin show-ul din ziua a treia a Saptamanii Modei de la Londra. Vivienne Westwood este cunoscuta pentru actiunile sale anti-consumerism, dar si pentru felul in care foloseste podiumul ca pe o platforma de promovare a mesajelor politice si culturale. Sosete peste genunchi cu mesajul CHANGE’, clutch-uri cu indemnul Get A Life’ si coliere inscriptionate cu Art Lovers United’ sunt doar cateva din accesoriile statement care ne indeamna spre schimbare. Colectia este o definitie completa a femeii Westwood – elementele tiger print, paietele si dantela roz simbolizeaza latura ei salbatica, tweed-ul si tartanul reprezinta latura ei sofisticata, iar catifeaua si rochiile de matase sunt un statement de senzualitate.


Pentru toamna-iarna 2015/16 Christopher Bailey, directorul creativ al brandului Burberry Prorsum a creat o colectie boema si exotica, inspirata din moda hippie a anilor 60. In spiritul Summer of Love’, predomina broderiile multicolore, imprimeurile florale si franjurii. Tonurille inchise de albastru verzui, castaniu, olive si magenta sunt combinate cu imprimeuri in culori vibrante. Piesele statement ale colectiei sunt poncho-ul si trench-ul cu franjuri, bluza cu motiv mozaic, vesta puternic brodata si rochia de inspiratie folk. Must-have pentru sezonul viitor: cizmele lungi peste genunchi, facute in intregime din petice de piele intoarsa in culorile pamantului.


Colectia Mulberry este inspirata din arhitectura conacelor britanice din anii 1714-1830, perioada cunoscuta sub numele de epoca Georgiana. Se remarca broderiile 3D in stil Rococo si neoclasic, inspirate din interioarele impresionante ale caselor burgheze din Marea Britanie. Fiecare detaliu este feminin si sofisticat, in stilul caracteristic Mulberry. Predomina tonurile de nude si culorile inchise, cu doar cateva piese statement in nuante de piersiciu. Accesoriile must-have sunt gentile prezentate pe catwalk: Jamie, adresata femeii cu un stil casual-cool si Roxette, pentru femeia Mulberry eleganta si pretentioasa.


In colectia Topshop Unique toamna-iarna 2015/16 se resimte influenta anilor 70. Accentul se pune pe lux purtabil: colectia este adresata tinerei britanice, care adopta un stil de zi cu zi chic, dar confortabil. Conceptul din spatele fiecarei tinute este reintegrarea luxului in piesele vestimentare casual. Asa se explica detaliile impresionante din colectia Topshop: puloverelor sunt ornate cu imprimeuri florale si rochiile mini sunt brodate cu paiete aurii. Pantalonii evazati, fusta mini si paltonul oversize cu blana ecologica sunt elemente de baza pentru sezonul rece.

Text: Jacqueline Harba
Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din fashion