Îmi amintesc perfect cum pe vremea când eram în liceu (și asta se întâmpla prin anii 90), animal print-ul mi se părea atât de „uncool' și deloc fashion, încât nu înțelegeam cum cineva putea alege și cheltui bani pe o piesă animal print. Asta se întâmpla probabil și pentru că eu adoram stilul rock, așadar purtam exclusiv jeanși Levis, tricouri negre cu Metallica, jachete din piele și cizme de motor… Deci era absolut imposibil ca vreo piesă animal print să își facă loc la în garderoba mea. Trebuie însă să recunosc că nici mama nu era adepta acestui imprimeu și probabil m-a influențat și exemplul ei.
Nici măcar în anii 2000 când mi-am început cariera în modă și se presupunea că trebuia să fiu imparțială în ceea ce privește trendurile, și să nu expun în revista 20ANI, revistă la care lucram în acea perioadă (cand aveam fix 20 de ani!), doar ce îmi place mie, tot ocoleam această tendință, cât de mult puteam.
Pe scurt, iată că mi-au trebuit aproape 15 ani ca să pot accepta animal print-ul în garderoba mea. Nu am nici acum o explicație clară de ce l-am detestat atâția ani. Probabil mi se părea că nu se potrivea vârstei mele de atunci și, recunosc, nici din punct de vedere grafic nu îmi place orice animal print.
Am reușit în sfârșit să îl integrez în garderoba mea, însă exclusiv în ținutele cu un aer punk-rock sau sub formă de paltoane. Nici astăzi nu aș purta o rochie din mătase sau un costum de baie animal print. În schimb, un costum masculin, un blazer oversized, o pereche de bocanci sau un pulover din cașmir, toate din același animal print, există deja în dulapul meu. Le mizex foarte atent, întotdeauna cu piese punk, rock sau grunge, niciodată cu piese glam sau glittery dar nici minimaliste.
Pe scurt, relația mea de „hate' cu animal print-ul a luat sfârșit, nu am ajuns încă la una de „love', însă recunosc că ne tolerăm și ne amuzăm, și asta s-a întâmplat datorită pasiunii noastre comune, moda!
Citește și:
Piesele esențiale pentru un look memorabil și în tendințe
Foto: Instagram