Te-ai săturat de bascheții de la Balenciaga și de ochelarii-mască de la Gucci, piese pe care le vezi, și le tot vezi peste tot și ai vrea ceva nou, dar șic, dar foarte la modă?
Iată un top cinstit, echilibrat, în care vei regăsi hiturile, dar și elementele esențiale pentru o devoratoare de modă.
Să începem cu ceva badabum, cum îmi place să spun despre piesele cu acel efect „wow', devastator din punct de vedere vizual – am ales rochia galbenă, pentru festival, de la Gucci – o piesă pe care ți-o cumperi sau nu, fără să te gândești prea mult dacă reprezintă o investiție. Oricum, purtând-o, tu vei fi regina balului!
Topul cu umerii goi, semnat Isabel Marant, trebuie să fie obligatoriu alb și purtat mai ales pe o piele nebronzată – adaugă o pereche de saboți clasici, cu talpa din lemn și poți considera că vara este a ta, cel puțin din punct de vedere al capriciilor modei.
Geanta XXL din rafie, de la Jacquemus – da, sunt de acord, e cam prea vizibilă și o are multă lume deja, dar este un accesoriu funny, în care încape orice, chiar și o saltea pneumatică. Eu zic că merită!
Saboții cu toc statement de la Poiret – din piele aurie, împletită, vor arăta senzațional alături de o salopetă bleumarin din denim subțire. Garantez că îi vei purta și peste 5 ani cu aceeași plăcere – nu au potențial de piesă care inspiră un sezon și după dispare în ceață.
Rochia din plasă de la Sonia Rykiel – alege una galbenă și poart-o cu cu tocuri șaptezeciste și cozoroc din rafie – un mix dezirabil oriunde – la un festival (da, poți purta tocuri groase), la un party, la mare, în oraș.
Pălăria de la Chanel cu boruri deșirate – sigur, o poți găsi și la Zara, dar uneori meritâ să te rasfeți!
Salopeta din bumbac decolorat de la Stella McCartney – preferata mea pentru petrecerile de sezon. Arată impecabil și dacă este purtată cu sandale aurii, cu toc cui, extrem de glamour.
Borseta cu logo de la Dior – modelul Saddle Bag a explodat din nou iar varianta borsetă este un must-have absolut, fie că îți place, fie că nu.
Centura din rafie de la Altuzzara – pentru un efect total, asociaz-o cu piese delicate din muselină sau mătase!
Geanta hippie de la Paco Rabanne – un model pe care o să il mai vezi cu siguranță, dar care poate înlocui eternul și previzibilul clutch din rășină.
Noua rochie animal print de la Giambattista Valli – asimetrică, cu trenă, poate fi resuscitată vizual dacă este purtată chiar și cu o pereche de sandale plate sau papuci tip Birkenstock!
Foto: Imaxtree