Am vrut să știm care e piesa preferată de Cristina Săvulescu, dintre toate cele pe care le-a creat în anii de când activează în industria de modă locală.
Designerul Cristina Săvulescu a trecut spectaculos de la brand-ul sub nume propriu, pentru care realizează mai ales ținute de seară sau destinate unor ocazii speciale, către Seen Users, un brand mai purtabil, mai actual, mai fresh și, cel mai important, ale cărui piese par să fie mereu relevante pentru momentul pe care îl traversează moda. Însă ce e cu adevărat special la Seen Users este acel twist ironic, sexy și neașteptat care se regăsește, invariabil, în fiecare dintre hainele care părăsesc showroom-ul alături de o clientă fericită.
Am vrut să aflăm cum s-au născut ideile din care a rezultat piesa preferată de Cristina Săvulescu, ce criterii estetice și funcționalități a avut în minte atunci când a realizat-o, în ce contexte ar fi văzut-o purtată, în ce materiale și-a transpus ideile, și ce feedback a avut.
Citește mai jos ce a avut de povestit Cristina Săvulescu despre piesa ei preferată:
Dacă ar fi să răspund cinstit, piesa preferată este întotdeauna următoarea, cea la care lucrez acum. Îmi este foarte greu să aleg piesa mea preferată, sunt copiii mei și mi-e foarte greu să îi compar. O să vorbesc, însă, despre rochia Mata Hari din ultima colecție Seen. Această rochie unește cumva cele două zone pe care eu le-am explorat în parcursul meu creativ – zona de evening wear și zona de design conceptual.
Până la această colecție, primăvară-vară 2022, am încercat să îmi inhib puseurile de a aplica la Seen Users modul de gândire de la brand-ul Cristina Săvulescu. În concluzie, a fost primul produs Seen Users cu accente glamour. Pentru că în procesul creativ sunt dependentă și obsedată de ideea de tensiune, dualitate în produs, am ales pentru această rochie denim-ul spălat și vopsit, i-am adăugat cristale hot fix, un detaliu voit superficial, nostalgic, în perioada adolescenței mele erau un must-have. Forma cristalelor a avut ca referință sutienul purtat de Mata Hari. Clientele au fost surprinse să vadă o rochie din jeans propusă pentru un eveniment de seară, dar asta mi-am propus când am creat Seen Users, fiecare produs să nu fie ce pare a fi. „Somenthing that you’ve Seen, but you did not in the end”.
Foto: site-ul și contul de Instagram Seen Users